Camerele de hotel din SUA și Europa s-au scumpit drastic. Prețurile din Paris, majorate cu 50%

Camerele de hotel din SUA și Europa s-au scumpit drastic. Prețurile din Paris, majorate cu 50%
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 iun 2023

Tarifele pentru camerele de hotel din SUA și Europa sunt în creștere, și ar putea să se majoreze și mai mult, pentru că oferta nu a reușit să țină pasul cu cererea, apreciază directorii din industrie intervievați de Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pe piața din SUA, oferta de camere de hotel a crescut foarte puțin, în condițiile în care înăsprirea condițiilor de creditare a îngreunat munca dezvoltatorilor care vor să își asigure finanțare, chiar dacă cererea de călătorii a crescut după pandemia de COVID-19. Această situație ajută la menținerea unor prețuri ridicate, la care, potrivit directorilor din industrie, ar fi trebuit să se ajungă cu ani în urmă, scrie G4Media.ro.

Titlul de Capitală Europeană a Culturii crește prețul cazării în Timișoara. ”Hotelurile oferă cazare cu 250 lei, dar au câteodată camere cu 750 lei, pentru că există cerere și nu sunt camere în oraș” CITEȘTE ȘI Titlul de Capitală Europeană a Culturii crește prețul cazării în Timișoara. ”Hotelurile oferă cazare cu 250 lei, dar au câteodată camere cu 750 lei, pentru că există cerere și nu sunt camere în oraș”

„Am avut o creștere robustă a ofertei o perioadă îndelungată de timp, care a menținut prețurile la un nivel redus”, a declarat directorul general de la IHG Hotels and Resorts, Keith Barr cu ocazia unei conferințe a industriei ospitalității organizată la New York. Cu toate acestea, oferta nu este așteptată să înregistreze o relansare semnificativă în următorii doi ani.

Numărul de camere de hotel din SUA a crescut cu doar 3% în luna aprilie 2023 comparativ cu aceeași lună din 2019. Aproximativ 153.000 de camere de hotel erau în construcție în luna aprilie a acestui an, față de un vârf de 220.000 în aceeași lună din 2020, potrivit firmei de consultanță STR.

„Asta va menține prețurile la nivelul la care ar fi trebuit să fie de-a lungul timpului, ceea ce este grozav pentru această industrie”, spune Keith Barr.

Tarifele medii la o cameră de hotel din SUA au fost de 157,45 de dolari pe noapte în luna mai, în creștere cu 17% comparativ cu 2019. Tarifele au scăzut până la 73,25 dolari în luna aprilie 2020, în timpul pandemiei, și au revenit deasupra pragului de 100 de dolari abia în luna martie 2021, arată datele STR.

„Comparativ cu scăderile puternice și închiderile din industrie din 2020, toate aceste tarife par nebunești”, a spus și directorul de la Hyatt Hotels, Mark Hoplamazian.

Ajutor de stat de 10.000 lei la hectar propus pentru producătorii de căpșune. Condițiile prevăzute CITEȘTE ȘI Ajutor de stat de 10.000 lei la hectar propus pentru producătorii de căpșune. Condițiile prevăzute

Camerele de hotel din segmentele de mijloc și economy costă acum cu 15% până la 20% mai mult decât înainte de pandemie, iar tarifele majorate persistă, a declarat și directorul general de la Accor, Sebastien Bazin, la conferința de la New York.

„În ultimii 20 de ani operatorii de hoteluri nu au avut curajul să majoreze tarifele pentru camere. Acum jumătate dintre oamenii care rezervă camere nu întreabă care este prețul, ci ne cer cea mai bună cameră”, a precizat Bazin.

Acesta a adăugat că în ultimele șase luni o cameră la un hotel din Paris a costat cu 50% mai mult decât în 2019, în timp ce la Londra prețurile au crescut cu 30% în aceeași perioadă.

„Cu siguranță va exista un plafon”, a subliniat Keith Barr, adăugând însă că industria hotelieră nu a ajuns încă la acel plafon.

viewscnt
Afla mai multe despre
hotel
europa
sua