FOTO Rășinari a primit oficial titlul de ”Best Tourism Village”

FOTO Rășinari a primit oficial titlul de ”Best Tourism Village”
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 mar 2023

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) anunță că Rășinari, unul dintre cele mai atractive sate turistice din întreaga lume, și-a primit oficial titlul de ”Best Tourism Village”, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Arabia Saudită. Oferta turistică a zonei a fost prezentată la eveniment în cadrul unui stand.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Rășinari, unul dintre cele mai atractive sate turistice din întreaga lume, și-a primit oficial titlul de „Best Tourism Village”, într-o ceremonie găzduită de Guvernul Arabiei Saudite și organizată de UNWTO. Premiul va fi adus în România de către domnii Cătălin Canciu, secretar de stat MAT, și primarul comunei Rășinari, Bucur Bogdan”, anunță, luni, MAT, într-un comunicat de presă.

VIDEO PROFIT LIVE Cristian Mogodici, CEO ZayaAI: Suntem în curs de a face o rundă de finanțare de tip seed. După România, urmează extinderea și în alte țări din Europa CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Cristian Mogodici, CEO ZayaAI: Suntem în curs de a face o rundă de finanțare de tip seed. După România, urmează extinderea și în alte țări din Europa

Potrivit documentului citat, evenimentul cu tema ”Turismul care schimbă vieți”, desfășurat la AlUla - Arabia Saudită, a reunit reprezentanți ai autorităților pentru turism din întreaga lume, precum și ambasadori, ”fapt ce a creat o ocazie unică de a promova angajamentul global de a transforma turismul într-un motor pentru dezvoltarea rurală”, scrie News.ro.

”Subiectul a fost reluat și în cadrul discuțiilor informale pe care secretarul de stat Cătălin Canciu le-a avut cu ministrul turismului al Arabiei Saudite, Ahmed al Khateeb, și cu secretarul general la UNWTO, Zurab Pololikashvili, din perspectiva eforturilor României de creștere a bunăstării comunităților din zonele rurale”, a mai transmis ministerul.

Instituția a predcizat că Rășinari, din județul Sibiu, este marele câștigător al României în cadrul celei de-a doua ediții a competiției mondiale ”Best Tourism Villages”, lansată de UNWTO. Satul a fost selectat, conform regulamentului, din peste 130 de candidaturi, provenite din 57 de țări.

Oferta turistică a zonei a fost prezentantă, la eveniment, în cadrul unui stand pus la dispoziție de organizatori.

Satul Rășinari, aflat la doar câțiva kilometri de municipiul Sibiu, face parte din zona denumită Mărginimea Sibiului.

Mărginimea Sibiului este o zonă etnografică unică în România situată la vest de Sibiu, limitată la sud de valea Sadului și la nord de valea râului Săliște, ce cuprinde 18 localități: Boița, Sadu, Râu Sadului, Tălmaciu, Tălmăcel, Rășinari, Poplaca, Gura Râului, Orlat, Fântânele, Sibiel, Vale, Săliște, Galeș, Tilișca, Rod, Poiana Sibiului și Jina.

Potrivit autorităților locale din Sibiu, localitățile și-au dezvoltat o economie mixtă, bazată pe agricultura, creșterea animalelor și meșteșuguri tradiționale, cu pondere deosebită pe oierit.

”Cea mai mare parte a satelor din zonă au păstrat puternice tradiții spirituale și etno-folclorice. Deși progresiv construcțiile moderne le-au înlocuit pe cele vechi tradiționale, atmosfera în Mărginimea Sibiului a rămas neschimbată. Costumele de sărbătoare de o eleganță rară, brodate în negru și alb sunt purtate cu mândrie de sărbători iar meșteșugurile moștenite din moși strămoși sunt practicate cu succes și azi”, mai arată autoritățile locale.

FOTO Rășinari a primit oficial titlul de ”Best Tourism Village”

viewscnt
Afla mai multe despre
rășinari
sat