România, promovată turistic de influenceri străini plătiți cu 10 milioane de euro

România, promovată turistic de influenceri străini plătiți cu 10 milioane de euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 mar 2023

Influencerii străini care vor promova turistic România în reviste și publicații din străinătate vor primi 10 milioane de euro din partea țării noastre, contractul fiind semnat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Secretarul de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Csilla Hegedus, a anunțat într-o conferință de presă susținută la Satu Mare, că a fost încheiat contractul de promovare culturală de circa 10 milioane de euro prin care vor fi aduși influenceri străini în România pentru a fi promovată turistic ca destinație culturală în reviste și publicații din străinătate, printre care și National Geographic.

DOCUMENT Numeroși producători de energie termică pentru căldura și apa caldă a populației riscă să rămână fără gaze de la 1 aprilie CITEȘTE ȘI DOCUMENT Numeroși producători de energie termică pentru căldura și apa caldă a populației riscă să rămână fără gaze de la 1 aprilie

"Este proiectul nostru România Atractivă, cel mai mare proiect de restaurare și punere în valoare a patrimoniului cultural al României, din care restaurăm 240 de obiective și promovăm alte 700. Am semnat și contractul de promovare în valoare de aproape 10 de milioane de euro, este cel mai mare proiect de promovare culturală a României și pe lângă realitate vizuală, pe lângă prezentarea vizuală în mod interactiv al acestor situri, vrem ca și National Geographic și toate publicațiile de marcă din Europa și nu numai să scrie despre ce avem noi aici în țară și ce avem aici în Satu Mare. Motiv pentru care vom aduce inclusiv influenceri din străinătate ca să scrie despre noi, pentru că noi știm că avem aceste valori extraordinare, dar altcineva nu va ști decât dacă se vorbește despre acest lucru", a declarat Csilla Hegedus, citat de Adevarul.

Proiectul prevede promovarea mai multor obiective culturale și turistice din România în străinătate.

Spre finalul anului trecut, un videoclip realizat de cunoscutul regizor TV Charlie Ottley pentru promovare a României în Europa a fost postat pe YouTube și difuzat pe BBC World News.

Campania realizată de Charlie Ottley în România cuprinde 4 clipuri: One Country, Discover Romania’s Cities, Discover Romania’s incredible History și Romania – nature and adventure. În cel de-al doilea film sunt prezentate cine orașe ale țării: Craiova, Brașov, Oradea, Sibiu și Timișoara. 

viewscnt
Afla mai multe despre
turism
influenceri străini