Lucrări lansate la drumul către cel mai cunoscut obiectiv turistic din Buzău. Drumul spre Vulcanii Noroioși a intrat oficial în reabilitare

Drumul către Vulcanii Noroioși, cel mai cunoscut obiectiv turistic din județul Buzău, a intra în reabilitare, lucrările fiind demarate în prezența președintelui Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Lucrări lansate la drumul către cel mai cunoscut obiectiv turistic din Buzău. Drumul spre Vulcanii Noroioși a intrat oficial în reabilitare

Investiția se ridică la aproximativ 242 de milioane de lei și vizează un traseu de circa 14,5 kilometri. Cu aceeași ocazie, șeful administrației județene a vorbit despre intenția ca obiectivul turistic să fie administrat de Consiliul Județean, împreună cu autoritățile locale.

Potrivit lui Ciolacu, aproximativ 140 de milioane de lei din finanțarea drumului provin de la Ministerul Dezvoltării, iar circa 100 de milioane de lei sunt asigurate din bugetul județului.

Preedintele CJ Buzău a precizat că, după finalizarea proiectării, valoarea investiției a fost redusă cu aproximativ 42 de milioane de lei.

Până unde va urca euro. Se așteaptă deja că va ajunge la 5,40-5,50 lei până la finele anului viitor, dar cu risc înclinat spre mai mult - CFA CITEȘTE ȘI Până unde va urca euro. Se așteaptă deja că va ajunge la 5,40-5,50 lei până la finele anului viitor, dar cu risc înclinat spre mai mult - CFA

”Valoarea întregului proiect e 242 de milioane”, a declarat președintele CJ Buzău, care a indicat o lungime de aproximativ 14,5 kilometri pentru traseul ce urmează să fie reabilitat.

Investiția presupune intervenții importante pentru consolidarea drumului, într-o zonă afectată de alunecări de teren. Reprezentantul constructorului a explicat că lucrările vor începe cu forajele necesare stabilizării terenului, scrie News.ro.

”Pe coloane forate sunt cam 1,5 kilometri de zid care vine pe aceste consolidări. Sunt vreo 22.000 de metri de foraj. Cu acestea vom începe în primul rând. Avem cinci poduri în reabilitare. Podul cel mai lung, care este peste apa Buzăului, are 208 metri”, a precizat reprezentantul constructorului.

Proiectul mai include intervenții la aproximativ 55 de podețe, amenajarea acceselor la proprietăți și a stațiilor de autobuz. La momentul demarării lucrărilor, primul utilaj de foraj fusese deja adus pe amplasament, iar un al doilea urma să ajungă în aceeași zi.

”Avem deja adus primul utilaj de foraj. Al doilea vine tot astăzi. Și, în funcție de cum reușim să ne mobilizăm, în sensul de a avea lucrările mai bine aranjate vizavi de partea de carcase și de betoane, putem să suplimentăm acest utilaj de foraj”, a explicat reprezentantul constructorului.

Acesta a subliniat că instabilitatea terenului reprezintă una dintre dificultățile majore ale proiectului.

Dincolo de modernizarea accesului, Marcel Ciolacu a anunțat că își dorește ca administrația județeană să se implice direct în administrarea Vulcanilor Noroioși, împreună cu primarii din zonă.

FOTO Ziua cârtiței se apropie! Platforma destinată montării și lansării TBM-ului care va fora Tunelul Poiana, pe Secțiunea 3 Cornetu–Tigveni a Autostrăzii Sibiu–Pitești, este aproape finalizată CITEȘTE ȘI FOTO Ziua cârtiței se apropie! Platforma destinată montării și lansării TBM-ului care va fora Tunelul Poiana, pe Secțiunea 3 Cornetu–Tigveni a Autostrăzii Sibiu–Pitești, este aproape finalizată

Președintele CJ Buzău a explicat că există un protocol de colaborare cu Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, dar consideră că actuala formulă nu este suficientă. În opinia sa, administrarea obiectivului prin Consiliul Județean ar reprezenta soluția potrivită.

Continuarea demersurilor depinde însă de instalarea unui Guvern cu atribuții depline, în condițiile în care statutul de arie protejată presupune proceduri și decizii care nu pot fi rezolvate exclusiv la nivel județean.

”Eu sper săptămâna aceasta o să avem Guvern”, a declarat Marcel Ciolacu, legând această perspectivă și de posibilitatea de a avansa cu demersurile privind obiectivul turistic.

Șeful administrației județene nu a anunțat un termen pentru preluarea administrării și nici finalizarea procedurilor necesare.

CampioMATE – campionatul național de matematică pe echipe care atrage copiii în jocul matematicii – a dat startul înscrierilor pentru Ediția 2027 CITEȘTE ȘI CampioMATE – campionatul național de matematică pe echipe care atrage copiii în jocul matematicii – a dat startul înscrierilor pentru Ediția 2027

Anterior, consilierii județeni au aprobat ultimii indicatori ai investiției, iar autorizația de construire a fost emisă.

În 2025 a fost anunțat că drumul către Vulcanii Noroioși, cel mai cunoscut obiectiv turistic din județul Buzău, va intra în reabilitare.

Drumul către Vulcanii Noroioși este într-o stare avansată de degradare iar reabilitarea lui este considerată o adevărată provocare fiind nevoie în primul rând de ample lucrări de stabilizare.
 
viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3306 -0.0141-0.26 %
1 USD4.7569 +0.0050+0.11 %
1 GBP6.2894 +0.0130+0.21 %
1 CHF5.7358 +0.0011+0.02 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite