Orășelul austriac Hallstatt, celebru pentru că seamănă cu cel din filmul de animație Frozen, a instalat o barieră ca protest față de turismul de masă

Orășelul austriac Hallstatt, celebru pentru că seamănă cu cel din filmul de animație Frozen, a instalat o barieră ca protest față de turismul de masă
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 mai 2023

Orășelul austriac Hallstatt, popular printre amatorii de selfie-uri pentru asemănarea sa cu cel din filmul Disney „Frozen”, a instalat o barieră de lemn pentru a obstrucționa priveliștea către Alpi în semn de protest împotriva turismului de masă, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

„Am reacționat la plângerile cetățenilor” localității, a explicat pentru AFP un oficial al municipalității, sub rezerva anonimatului, precizând că lucrarea a avut loc săptămâna trecută, scrie G4Media.ro.

Tranzacție - Grupul Autonom intră într-o nouă companie din asigurări CITEȘTE ȘI Tranzacție - Grupul Autonom intră într-o nouă companie din asigurări

Cu casele sale tradiționale ridicate pe stâncă, pe marginea unui lac cu apă limpede și cu turla bisericii sale îndreptate spre cer, Hallstatt, care primea aproximativ un milion de vizitatori anual înainte de pandemia de COVID-19, a devenit din nou un loc popular pentru internauți.

Orășelul a fost copiat în mărime naturală în China și este extrem de popular în Coreea de Sud după difuzarea unui serial de televiziune în care este menționat. Hallstatt, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, a inspirat, de asemenea, Disney pentru a crea regatul Arendelle.

Bariera a fost ridicată în speranța că turiștii nu se vor mai strânge în unul dintre cele mai populare locuri pentru a face selfie-uri, generând în special poluare fonică.

Cât va rămâne instalată bariera va depinde de reacția pe care o va provoca această decizie, potrivit reprezentantului municipalității din Hallstatt.

viewscnt
Afla mai multe despre
hallstatt
bariera
austria