Sosirile în structurile de primire turistică au scăzut

Sosirile în structurile de primire turistică au scăzut
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 ian 2021

Sosirile în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au scăzut în noiembrie 2020 cu 62,5%, iar înnoptările cu 64,7%, față de noiembrie 2019, arată datele publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul de sosiri ale turiștilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Constanta, Brașov, București, Prahova, Bihor, Sibiu,, Cluj, Mureș, Vâlcea și Suceava.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna noiembrie 2020 au însumat 338.700, în scădere cu 62,5% față de cele din luna noiembrie 2019. Din numărul total de sosiri, în luna noiembrie 2020 sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 94,5%, în timp ce turiștii străini au reprezentat 5,5%. În ceea ce privește sosirile turiștilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deținut-o cei din Europa (78,1% din total turiști străini), iar dintre aceștia 72,6% au fost din țările Uniunii Europene”, arată datele INS.

Laptopurile Apple ar putea încărca wireless iPhone-urile CITEȘTE ȘI Laptopurile Apple ar putea încărca wireless iPhone-urile

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna noiembrie 2020 au însumat 679.800, în scădere cu 64,7% față de cele din luna noiembrie 2019, scrie News.ro.

Din numărul total de înnoptări, în luna noiembrie 2020 înnoptările turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazareau reprezentat 93,3%, în timp ce înnoptările turiștilor străini au reprezentat 6,7%.

În ceea ce privește înnoptările turiștilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deținut-o cei din Europa (80,1% din total turiști străini), iar dintre aceștia 68% au fost din țările Uniunii Europene.

Durata medie a șederii în luna noiembrie 2020 a fost de două zile la turiștii români și de 2,4 zile la turiștii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna noiembrie 2020 a fost de 12,8% pe total structuri de cazare turistică, înscădere cu 16,8 puncte procentuale față de luna noiembrie 2019.

Indici mai mari de utilizarea locurilor de cazare în luna noiembrie 2020 s-au înregistrat la hoteluri (14,9%), vile turistice (11,7%), popasuri turistice (11,2%), moteluri (10,5%), pensiuni turistice (10,3%), hosteluri și sate de vacanța (fiecare cu câte 9,9%) și pensiuni agroturistice (9,3%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna noiembrie 2020 de 278.200, în scădere cu 67,6% față de luna noiembrie 2019. Mijloacele de transport rutier și aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile din străinătate, reprezentând 89,6%, respectiv 6,5% din numărul total de sosiri.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna noiembrie 2020 de 475.900, în scădere cu 68,2% comparativ cu luna noiembrie 2019. Mijloacele de transport rutier și aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 82,9%, respectiv 16,3% din numărul total de plecări.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie -30 noiembrie 2020 au însumat 5,993 milioane, în scădere cu 51,8% față de perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2019.

DECIZIE Valabilitatea voucherelor de vacanță emise în ultimii doi ani a fost prelungită până la final de 2021 CITEȘTE ȘI DECIZIE Valabilitatea voucherelor de vacanță emise în ultimii doi ani a fost prelungită până la final de 2021

Din numărul total de sosiri, în primele 11 luni din 2020 sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 92,7%, în timp ce turiștii străini au reprezentat 7,3%.

În ceea ce privește sosirile turiștilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deținut-o cei din Europa (78,3% din total turiști străini), iar dintre aceștia 74,3% au fost din țările Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada ianuarie-noimebrie 2020, au însumat 13,819 milioane, în scădere cu 51% față de cele din perioada similară din 2019.

Din numărul total de înnoptări, în primele 11 luni din 2020 înnoptările turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 93,1%, în timp ce înnoptările turiștilor străini au reprezentat 6,9%. În ceea ce privește înnoptările turiștilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deținut-o cei din Europa (77% din total turiști străini), iar dintre aceștia 73,2% au fost din țările Uniunii Europene.

Durata medie a șederii în primele 11 luni a fost 2,3 zile la turiștii români și de 2,2 zile la turiștii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în perioada ianuarie-noiembrie 2020 a fost de 23,8% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 11 puncte procentuale față de perioada similară din 2019. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în perioada ianuarie - noiembrie 2020 s-au înregistrat la bungalouri (29,8%), spații de cazare pe nave (29,3%), hoteluri (27,8%), campinguri (24,4%), căsuțe turistice (23%), vile turistice (22,2%), popasuri turistice (19,2%) și pensiuni agroturistice (17,3%).

Pe județe, în perioada ianuarie - noiembrie 2020, numărul de sosiri ale turiștilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Constanța (999.900), Brașov (656.500), Municipiul București (527.600), Prahova (287.600), Bihor (252.200), Sibiu (246.900), Cluj (239.000), Mureș (232.400), Vâlcea (229.800) și Suceava (225.400), iar înnoptările turiștilor au înregistrat valori mai mari în: Constanța (3,486 milioane), Brașov (1,3 milioane), Municipiul București (919.400), Bihor (704.400), Vâlcea (696.300), Prahova (616.700), Suceava (477.200), Mureș (471.500), Caraș Severin (425.900), Cluj (424.700), Sibiu (418.900) și Timiș (338.200).

Pe țări), cele mai multe sosiri ale turiștilor străini cazați în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazareau provenit din Germania (55.300), Italia (38.700), Israel (28.900), Franța (28.600) și Regatul Unit (26.000).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada de referință ianuarie-noiembrie 2020 de 4,738 milioane, în scădere cu 60,2% față de aceeași perioadă a anului trecut. Mijloacele de transport rutier și aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile vizitatorilor străini în România, reprezentând 82,4%, respectiv 14,8% din numărul total al sosirilor.

Plecările vizitatorilor români în străinătate,înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2020 de 9,06 milioane, în scădere cu 58,1% comparativ cu perioada similară din 2019. Mijloacele de transport rutier și aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 70,6%, respectiv 28,7% din numărul total de plecări.

Sosirea unui turist se înregistrează când o persoană este înscrisă în registrul structurii de primire turistică cu funcțiune de cazare turistică, pentru a fi găzduită una sau mai multe nopți. În fiecare structură de primire turistică cu funcțiune de cazare turistică se socotește o singură sosire pe turist, indiferent de numărul de înnoptări rezultate din șederea sa neîntreruptă.

Înnoptarea este intervalul de 24 ore, începând cu ora hotelieră, pentru care o persoană este înregistrată în evidența spațiului de cazare turistică și beneficiază de găzduire în contul tarifului aferent spațiului ocupat, chiar dacă durata de ședere efectivă este inferioară intervalului menționat.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică exprimă relația între capacitatea de cazare turistică în funcțiune și utilizarea efectivă a acesteia de cătreturiști, într-o perioadă determinată. Rezultă din calcul prin raportarea numărului total de înnoptări realizate, la capacitatea de cazare turistică în funcțiune, din perioada respectivă.

viewscnt
Afla mai multe despre
ins
cazare
turism