Stațiunea Saturn va fi modernizată cu bani europeni, valoarea investiției fiind de 20 de milioane de lei

Stațiunea Saturn va fi modernizată cu bani europeni, valoarea investiției fiind de 20 de milioane de lei
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 nov 2018

Stațiunea Saturn va fi modernizată cu bani europeni, urmând să fie reabilitate trotuarele, să fie amplasat mobilier urban și amenajate spațiile verzi. De asemenea, vor fi realizate piste și stații de biciclete și vor fi montate panouri de informare. Valoarea investiției este de aproximativ 20 de milioane de lei, fonduri europene.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit Primăriei Mangalia, joi a avut loc lansarea proiectului "Dezvoltare turistică în stațiunea Saturn", finanțat din fonduri europene, scrie News.ro.

Prezentarea proiectului a fost susținută de primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian, alături de viceprimarul orașului, Dragoș Angelescu, și managerul de proiect, Dan Ciprian Popa.

EXCLUSIV Tranzacție: Terra Park, deschis de Nadia Comăneci, Elena Udrea și fostul primar din Chicago, dar intrat în faliment, a fost cumpărat de Primăria lui Robert Negoiță CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tranzacție: Terra Park, deschis de Nadia Comăneci, Elena Udrea și fostul primar din Chicago, dar intrat în faliment, a fost cumpărat de Primăria lui Robert Negoiță

Astfel, vor fi reabilitate trotuarele și asfaltate drumurile, se va amplasa mobilier urban modern, se vor amenaja spațiile verzi și se va reface rețeaua de iluminat public a străzilor propuse pentru reabilitare, respectiv: Lavrion, Greenport, Henny Ignatie, Corneliu Coposu.

"Am depus acest proiect încă din toamna anului 2016. După aproape doi ani de analize și evaluări, am semnat contractul de finanțare în vara acestui an. Acum, suntem în perioada de licitație și sperăm ca la începutul anului viitor să intrăm cu lucrările în teren", a explicat edilul.

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 20 de milioane de lei, fonduri europene.

"După modernizare, stațiunea Saturn va avea panouri de informare, cu led, stații de autobuz, totemuri de semnalizare, piste și stații de biciclete, alimentate cu energie solară. Totdată, în stațiunea Saturn vor exista panouri electronice de informare, amplasate în cele 3 intersecții (strada Lavrion cu străzile Henny Ignatie și Corneliu Coposu, strada Henny Ignatie cu strada Greenport și strada Greenport cu strada Lavrion), cu gestionarea online a conținutului afișat", arată Primăria Mangalia.

Totodată, primarul Mangaliei a precizat că sunt depuse și alte proiecte de modernizare, cu fonduri UE, anunțând că până la sfârșitul acestui an vor fi semnate contracte de finanțare pentru modernizarea stațiunii Neptun-Olimp și a falezei Mangalia - Saturn.

viewscnt
Afla mai multe despre
saturn
litoral