Politicianul reclamă situația „dezastruoasă” în care se află porturile și pontoanele de pe malul românesc fluviului, afirmând că s-a ales cu „un sentiment de rușine națională”, în condițiile în care nu există „niciun loc amenajat”, pontoanele sunt „mizerabile, fără apă și fără curent”, balizele sunt „nevopsite”.
„La Cernavodă, copaci căzuți peste tot, câini abandonați care schelălăiau de foame, nimic altceva. Pustiu. La Călărași, funcționează perfect un singur lucru: la un minut după ce pui parâmele, apare omul care vrea bani. 40 de euro pentru patru ore ca să legi o ambarcațiune de un fier ruginit”, afirmă Gherasim.
În schimb, adaugă aceasta, la Ruse, este „altă lume”.
„Dragaj. Oameni săritori. În zece minute aveam tot: apă, curent. Oameni care te primesc ca pe un om, nu ca pe o pradă. Aceeași apă, același fluviu, alt stat. Din nefericire, pe malul românesc, statul lipsește”, mai spune Laura Gherasim.
VEZI VIDEO AICI
„Dunărea. Dacă vrei să fii patriot și să te bucuri de frumusețea Dunării, te alegi cu 10 zile de concediu și cu un sentiment de rușine națională.
Mi-am luat 10 zile de concediu anul acesta. Am ales Dunărea, de la mare până la Cazane, pentru că am vrut să văd România de pe apă. După ce am văzut ce a ajuns Dunărea, m-am lecuit”, afirmă deputatul Laura Gherasim pe Facebook.
Ea povestește că a plecat din Mangalia, care este „un dezastru” când apele menajere refulează în port, din cauza stației de epurare a apelor uzate, „depășită”, iar mirosul devine insuportabil.
„Oamenii își cară motorina cu bidoanele. Niciun străin nu rămâne mai mult de o noapte, pentru că nu rezistă la miros”, adaugă Gherasim, remarcând, totuși, că ecluzele sunt „singurul loc de pe Dunăre unde oamenii au fost impecabili”, „profesioniști, calmi, cu bun-simț, siguri în manevră și cu o energie bună”, „singurii care s-au comportat ca un stat” și care „își fac treaba fără să aibă nimic în spate ”, „fără investiții noi”.
„Dunărea. Intrăm pe fluviu, acum un râu mai mare. Același peisaj superb, cu fiecare răsărit și asfințit ca din povești. Tot drumul am întâlnit trei barje. La fel de stresați ca și noi când vedeam indicatorul de adâncime: 1 m. Atât mai circula pe tronsonul Cernavodă-Giurgiu, pe cel mai important fluviu al Europei, pe sectorul românesc: trei barje”, povestește Gherasim.
Ea spune că prima imagine care i-a rămas în minte și după ce a coborât pe uscat a fost „o barjă înfiptă în nisip și un om tremurând pe ea”.
„Atât. Asta e Dunărea României în 2026. Șenal nedragat. Niciun loc amenajat. Balize nevopsite, pe care le ghicești cu binoclul doar când te apropii. Bancuri de nisip acolo unde ar trebui să fie apă navigabilă. Pontoane metalice mizerabile, fără apă, fără curent, la care trebuie să ai condiție fizică de sportiv ca să ajungi la mal. Iar dacă rămâi fără motorină sau fără apă potabilă, Dumnezeu cu tine. Nu ai de unde să iei. Nici pe uscat nu funcționăm, dar măcar acolo găsești o benzinărie. Pe Dunăre, nimic”, afirmă deputata.
Gherasim critică și amplasarea unei marine realizate din fonduri europene, pe Brațul Borcea, la Călărași, „un sector cunoscut pentru problemele de debit și colmatare, cu o infrastructură care nu poate fi utilizată în condiții normale de navigație”.
„Brațul Borcea este un braț secundar al Dunării. La debite foarte mici, o parte mai mare din apă rămâne pe cursul principal, Dunărea Veche, iar Borcea primește mai puțină apă. Din acest motiv, pe Borcea apar frecvent praguri de nisip, adâncimi foarte mici și restricții pentru navigație înaintea altor sectoare. Ce minte luminată a decis să construiască singura marină de pe Dunăre pe Brațul Borcea, un sector despre care se știe de ani de zile că, la debite mici, este printre primele afectate de colmatare și restricții de navigație? Ceva rău”, afirmă Gherasim.
Ea povestește că la Cernavodă, singurul ponton unde se putea acosta era „în pustiu”, cu „copaci căzuți peste tot, și câini abandonați care schelălăiau de foame”, iar la Călărași, un ponton metalic, „la un metru deasupra capului”, „fără curent și fără apă”
„Aici funcționează perfect un singur lucru: la un minut după ce pui parâmele, apare omul care vrea bani. Nu tu servicii, nu apă, nu curent. Nu civilizație. Doar bani. Administratorul este Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale S.A. Giurgiu, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor. (...) . Plătim, deși nu știm ce plătim. (...)40 de euro pentru patru ore și 5 euro pentru fiecare oră în plus, ca să legi o ambarcațiune de un fier ruginit. Fără apă, fără curent, fără nimic. Mai grav este că pe Dunărea românească oprești și plătești pentru nimic.
Asta este regula. Și mai grav este că, în sute de kilometri de navigație, nu am găsit nicăieri tarife afișate înainte de acostare. Legi barca, apoi afli cât ai de plată. La Călărași am plătit 585 de lei pentru o noapte, la un ponton ruginit, murdar, plin de păianjeni, fără apă, fără curent, bălării și fără niciun serviciu. Mai scump decât în multe porturi din Croația, unde primești infrastructură, utilități și respect”, explică Laura Gherasim.
Ea spune că la Giurgiu este „aceeași dramă”, „te poți lega de o barjă sau de pontonul administrației, fără apă, curent și posibilitate de alimentare cu motorină”.
„Am plecat de pe malul românesc și am traversat la Ruse. La câteva minute de navigație, altă lume. Dragaj. Oameni săritori. În zece minute aveam tot: apă, curent. Oameni care te primesc ca pe un om, nu ca pe o pradă. Aceeași apă, același fluviu, alt stat. Din nefericire, pe malul românesc, statul lipsește și, după cum se știe, acolo unde lipsește statul se așază cei care nu au construit nimic în viața lor și se poartă ca și cum Dunărea ar fi moștenirea lor personală. Angajați cu loc de muncă și cu salariu, dar fără nicio treabă făcută.
Ferească Dumnezeu să fii patriot, să rămâi în țara ta și să vrei să vezi frumusețile Dunării! După cum am văzut, Dunărea nu moare din cauza naturii. Statul român a părăsit Dunărea și oamenii. Dunărea dispare din cauza incompetenței și a nepăsării celor care au obligația să o administreze și care sunt plătiți din banii noștri ca să o facă”, afirmă Gherasim.
Ea mai spune că a plecat din Mangalia cu intenția să ajungă până la Cazane, dar a ajuns până la Ruse și s-a întors la Constanța.
„Nu Dunărea ne-a întors din drum, ne-au întors administrațiile, oamenii, incompetența statului, nepăsarea și sentimentul că, pe Dunărea românească, navigatorul este privit înainte de toate ca o sursă de încasări, ca pe o pradǎ, fără a se oferi nimic”, conchide Gherasim.
