Bulgaria va renunța la obligativitatea prezentării certificatului verde pentru accesul în spații publice

Bulgaria va renunța la obligativitatea prezentării certificatului verde pentru accesul în spații publice
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 feb 2022

Bulgaria va renunța din 20 martie la obligativitatea prezentării certificatului verde pentru intrarea în restaurante, centre comerciale și alte locuri publice începând cu 20 martie, pe măsură ce infecțiile cu coronavirus se reduc, a declarat prim-ministrul Kiril Petkov, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Certificatul care atestă că cineva a fost vaccinat, testat negativ sau s-a recuperat recent după Covid-19 a fost impus pentru accesul în majoritatea spațiilor interioare din Bulgaria în octombrie anul trecut, scrie News.ro

Multicom, distribuitorul de materiale de construcții și bricolaj, a ajuns în 2021 la 19 milioane de euro cifră de afaceri CITEȘTE ȘI Multicom, distribuitorul de materiale de construcții și bricolaj, a ajuns în 2021 la 19 milioane de euro cifră de afaceri

Introducerea sa a provocat o serie de proteste în cel mai puțin vaccinat stat membru al Uniunii Europene, de la proprietari de baruri și restaurante până la activiști anti-vaccin.

Un nou protest masiv este programat pentru miercuri.

lt Țara balcanică de 7 milioane de locuitori a înregistrat o scădere de două cifre a cazurilor de coronavirus săptămânale, în ultimele trei săptămâni.

Luni, Bulgaria a raportat 1.235 de noi infecții zilnice, comparativ cu peste 12.000 de cazuri noi înregistrate pe 26 ianuarie.

”Am reușit să trecem prin valul Omicron fără închideri masive de școli sau afaceri... Prognozele noastre arată că în jurul datei de 20 martie va fi posibil să încetăm toate restricțiile din țară legate de Certificatul Verde”, a spus Petkov reporterilor.

Petkov a spus că guvernul său va continua să îndemne bulgarii să se vaccineze și a spus că certificatul va fi în continuare necesar pentru cei care doresc să călătorească în alte țări ale Uniunii Europene.

Bulgaria va începe să reducă restricțiile din 24 februarie, când proprietarii de spații publice precum mall-uri, cinematografe, săli de sport și baruri vor avea voie să acorde acces clienților care nu au certificat verde.

Din 5 martie, toți călătorii străini care au certificat verde vor avea voie să intre în Bulgaria - o mișcare despre care țara Mării Negre speră că va da un impuls industriei sale turistice.

Începând cu 20 martie, dacă totul decurge conform planului, permisul de sănătate va fi folosit doar pentru a facilita călătoriile în străinătate, a spus inspectorul șef de sănătate al țării, Angel Kunchev.

viewscnt
Afla mai multe despre
bulgaria
certificat verde