Germania și aliații săi cheie au ridicat restricțiile în ceea ce privește raza de acțiune a armelor trimise Ucrainei, permițând Kievului să lovească ținte din Rusia fără limite externe, a anunțat cancelarul german Friedrich Merz, relatează POLITICO.
Anunțul liderului german ar putea deschide calea pentru ca Berlinul să livreze în sfârșit Kievului rachetele de croazieră Taurus, lucru pe care guvernul anterior a refuzat să îl facă pentru a nu provoca Rusia, care deține arme nucleare, scrie News.ro.

„Nu mai există restricții privind raza de acțiune a armelor livrate Ucrainei. Nici din partea britanicilor, nici din partea francezilor, nici din partea noastră. Nici din partea americanilor”, a declarat Merz luni, la WDR Europaforum din Berlin. El a adăugat că Ucrainei trebuie să i se permită să riposteze „atacând infrastructura militară de pe teritoriul rus”.
Această schimbare marchează o modificare semnificativă a politicii de securitate a Germaniei odată cu noua coaliție de centru-dreapta formată între creștin-democrații conservatori ai lui Merz și Partidul Social-Democrat (SPD) de centru-stânga.
În timp ce guvernul anterior condus de SPD-ul lui Olaf Scholz a respins în repetate rânduri livrarea rachetelor Taurus, invocând riscurile de escaladare, Merz a semnalat în timpul campaniei că este deschis acestei posibilități, cu condiția să existe o coordonare cu aliații.
Această condiție ar putea fi îndeplinită acum. Franța și Marea Britanie au furnizat deja rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune SCALP/Storm Shadow, iar SUA au relaxat restricțiile privind utilizarea de către Ucraina a armelor americane în apropierea frontierei.
Racheta germană Taurus, cu o rază de acțiune de peste 500 de kilometri și dotată cu un focos puternic, ar permite Kievului să atace cu mare precizie centrele logistice rusești aflate adânc în spatele liniilor inamice.

Ucraina solicită de mult timp acest sistem, iar președintele Volodimir Zelenski și-a exprimat „mai mult decât speranța” că guvernul Merz va livra rachetele. Deși Merz nu a confirmat o astfel de măsură, el a promis că Germania va „face totul” pentru a sprijini Ucraina din punct de vedere militar.
Cancelarul a schimbat, de asemenea, direcția în ceea ce privește transparența: livrările viitoare de arme vor fi în mare parte confidențiale, în efortul de a nu informa Moscova cu privire la ceea ce primește Ucraina.