Cel mai mare complex de sere hidroponice din România. Green Tech International începe lucrările la primul proiect

Compania de dezvoltare și operare de proiecte de energie geotermală Green Tech International, listată anul acesta la Bursa de Valori București, deținător al unuia dintre cele mai mari portofolii de sonde geotermale din Europa și platformă pentru soluții de energie geotermală, anunță demararea lucrărilor pentru dezvoltarea celui mai mare complex de sere hidroponice din România, care va fi alimentat cu energie geotermală.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Cel mai mare complex de sere hidroponice din România. Green Tech International începe lucrările la primul proiect

Proiectul face parte din strategia de extindere a Green Tech International în sectorul agriculturii sustenabile, prin realizarea în următorii 5 ani de minim 50 hectare de sere hidroponice, încălzite cu apa geotermală, și va fi realizat prin intermediul filialei Horti Green Invest S.A. 

„Suntem bine poziționați pentru a valorifica resursele noastre geotermale și a genera valoare în sectoare complementare cu potențial ridicat de creștere. Strategia noastră vizează investiții în industrii sinergice, cum ar fi agricultura sustenabilă, unde energia geotermală oferă un avantaj competitiv major datorită costurilor reduse și stabilității de furnizare.

Am demarat lucrările pentru primul nostru proiect de sere hidroponice moderne, alimentate cu energie geotermală, pe o suprafață de 10 hectare, în vestul României. Proiectul va poziționa Green Tech International în topul primilor trei producători de legume în seră din România”, a spus Dragoș Gavriluță, Director Operațiuni Green Tech International S.A.

ULTIMA ORĂ PREMIERĂ România exportă combustibil nuclear Argentinei CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ PREMIERĂ România exportă combustibil nuclear Argentinei

Green Tech International va investi, de asemenea, în reabilitarea sondelor geotermale existente în zonă și în modernizarea unei centrale termice pentru alimentarea cu căldură a serelor.

Hidroponia este o metodă de cultivare a plantelor fără sol, în care rădăcinile sunt suspendate într-o soluție nutritivă sau într-un mediu inert (cum ar fi lâna minerală, argilă sau perlit) care reține nutrienții. Această tehnică permite plantelor să primească direct nutrienții necesari, facilitând creșterea rapidă și eficientă, chiar și în spații restrânse sau în spații interioare, pe tot parcursul anului. 

Energia geotermală oferă un avantaj competitiv semnificativ în raport cu sursele tradiționale, fiind o sursă verde, stabilă și continuă, disponibilă 24/7, independentă de condițiile meteorologice și cu un cost predictibil pe termen lung.

Grupul Green Tech International include societățile Geotherm Distribution S.A., Horti Green Invest S.A. și Apoterm Nădlac S.R.L.

Green Tech International a raportat un profit net de 591.000 lei pe primul semestru al anului, cu 63% mai mic decât cel din S1 2024 (1,592 milioane lei).

Veniturile din exploatare ale companiei au scăzut cu 18%, la 5,82 milioane lei, în timp ce cheltuielile au avansat cu 8%, la 5,113 milioane lei.

Cel mai mult s-au diminuat veniturile din provizioane, cu aproape 82%, la 468.000 lei.

Altex va integra brandul Brico Depot CITEȘTE ȘI Altex va integra brandul Brico Depot

Costurile cu personalul au crescut cu aproape 17%, la 2,01 milioane lei, iar cele cu taxe și impozite s-au majorat de 2,3 ori, la 622.000 lei, aici intrând și redevența minieră achitată de subsidiara Geotherm Distribution.

Pentru întreg anul 2025, Greentech International își menține estimarea potrivit căreia va înregistra venituri operaționale de aproximativ 13 milioane lei, în creștere cu 3% comparativ cu 2024, și un profit net de 4,5 milioane lei.

Cei mai mari acționari ai companiei sunt Henri Millardet AG, firmă controlată de Raluca Simu, proprietara comerciantului de ceasuri și bijuterii Cellini (35,83%), fondul de hedging din Bahamas GEM Global Yield LLC SCS (29,7%) și omul de afaceri Lars Alexander Haussmann, prin Alpeurope Investment (21,5%).

Societatea a inițiat, la data de 04.07.2025, în mod oficial procedurile de arbitraj împotriva GEM Global Yield LLC SCS („Primul pârât”) și GEM Yield Bahamas Limited („Al doilea pârât”), în conformitate cu prevederile de soluționare a litigiilor din Acordul de finanțare. Arbitrajul se referă la presupuse încălcări de către pârâți a obligațiilor lor contractuale, în temeiul acordului de finanțare, iar Societatea este în proces de pregătire a Cererii sale de arbitraj, care se așteaptă să fie depusă în septembrie 2025, în conformitate cu calendarul procedural aplicabil. Societatea își menține angajamentul de a-și proteja drepturile și interesele legale și își urmărește în mod activ pretențiile în conformitate cu regulile de arbitraj convenite între părți″, se menționează în raportul semestrial al Green Tech International.

Asset-managerul GEM a intrat în acționariatul companiei la listare, în baza unui acord de facilitate în valoare de 35 milioane euro, parte a unei investiții de 135 milioane euro în Green Tech International pe care GEM Global Yield LLC SCS o anunța ca fiind pregătită.

Green Tech International are 12 ani de experiență în dezvoltarea și gestionarea a 83 de sonde geotermale - 42 deținute direct și 41 administrate - alcătuind unul dintre cele mai mari portofolii din Europa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0879 -0.0024-0.05 %
1 USD4.4034 +0.0129+0.29 %
1 GBP5.8418 -0.0142-0.24 %
1 CHF5.4759 +0.0095+0.17 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite