Croația a depus cerere oficială pentru intrarea în ERM-2, mecanism care precede intrarea în zona euro

Croația a depus cerere oficială pentru intrarea în ERM-2, mecanism care precede intrarea în zona euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 iul 2019

Croația a depus luni o cerere pentru intrarea în Mecanismul European al Ratelor de Schimb (ERM-2), care precede adoptarea euro, a declarat luni Mario Centeno, președintele Eurogrup, din care fac parte miniștrii de Finanțe din zona euro, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Acest lucru va permite Croației să intre în zona euro, care reunește în prezent 19 state, cel mai devreme în 2023, a spus un oficial european, scrie News.ro.

Angajamentele asumate de Croația într-o scrisoare au fost salutate de Eurogrup la o reuniune de luni, a declarat Centeno într-o conferință de presă.

GRAFICE BNR și-a majorat veniturile din rezerva valutară cu 45% în 2018 și a obținut un profit de șase ori mai mare. Pariul pe dolar CITEȘTE ȘI GRAFICE BNR și-a majorat veniturile din rezerva valutară cu 45% în 2018 și a obținut un profit de șase ori mai mare. Pariul pe dolar

Comisarul pentru Concurență Pierre Moscovici a spus că decizia Zagrebului este ”un vot de încredere pentru euro”.

Croația s-a angajat să pregătească terenul pentru ca Banca Centrală Europeană (BCE) să preia supravegherea bancară a țării. De asemenea, s-a angajat să aplice reforme privind legislația de combatere a spălării banilor și să eficientizeze și să reducă cheltuielile în administrația publică, potrivit unui comunicat al UE.

BCE și Comisia Europeană vor monitoriza aplicarea acestor angajamente pe parcursul unui proces care va dura un an.

Ulterior, Croația va intra efectiv în ERM-2, unde va stat cel puțin doi ani, înainte de a începe pregătirile practice pentru intrarea în zona euro, proces care va dura încă un an, astfel încât 2023 este cel mai timpuriu termen pentru adoptarea monedei unice.

Bulgaria a început același proces anul trecut și ar putea intra în zona euro cel mai devreme în 2022.

viewscnt
Afla mai multe despre
croatia
zona euro