Economia Greciei a înregistrat creștere pentru al treilea trimestru consecutiv, o premieră pentru ultimii 10 ani

Economia Greciei a înregistrat creștere pentru al treilea trimestru consecutiv, o premieră pentru ultimii 10 ani
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 dec 2017

Economia Greciei a înregistrat creștere pentru al treilea trimestru consecutiv, pentru prima oară în mai mult de un deceniu, chiar dacă ritmul a încetinit, potrivit datelor publicate lunu, transmite MarketWatch.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Datele sugerează că economia elenă va reveni la creștere pe ansamblul acestui an, după ce a fost în recesiuni cea mai mare parte a ultililor zece ani, scrie News.ro.

Încetinirea ritmului expansiunii îngreunează însă atingerea țintei de creștere stabilită pentru 2017, care a fost deja revizuită în scădere la 1,6%, de către autoritățile de la Atena și creditorii europeni.

FOTO Netflix pregătește un design nou al aplicației de smartphone CITEȘTE ȘI FOTO Netflix pregătește un design nou al aplicației de smartphone

Produsul intern brut a avansat cu 0,3% în perioada iulie-septembrie, față de trimestrul precedent, comparativ cu o creștere revizuită în sens pozitiv, la 0,8%, în trimestrul al doilea, potrivit datelor institutului elen de statistică Elstat.

”Tendința actuală sugerează că ținta de creștere economică poate fi atinsă, cu condiția accelerării investiților, susținută de normalizarea investițiilor companiilo și a redresării ușoare a consumului privat, în paralel cu încetinirea creșterii importurilor”, a declarat Nikos Magginas, economist la National Bank of Greece.

De la intrarea în recesiune în 2008, PIB-ul Greciei s-a contractat cu peste 25%, pe fondul măsurilor de austeritate impuse de creditorii internaționali după 2010, în timp ce rata șomajului se află la nivelul de 27,5%.

Weekend-ul trecut, guvernul elen și creditorii internaționali au încheiat un acord preliminar referitor la măsurile care mai trebuie adoptate de Atena, creând condițiile pentru deblocarea, în luna ianuarie, a unor fonduri de circa 5 miliarde de dolari.

Grecia se află în al treilea program de salvare consecutiv, care se va încheia în august 2018.

viewscnt
Afla mai multe despre
grecia
economie