FOTO Invazia a redus consumul de electricitate al Ucrainei. Operatorul sistemului energetic le cere ucrainenilor să NU facă economie: Gătiți, spălați, nu economisiți curent, avem destul!

FOTO Invazia a redus consumul de electricitate al Ucrainei. Operatorul sistemului energetic le cere ucrainenilor să NU facă economie: Gătiți, spălați, nu economisiți curent, avem destul!

Sursă foto: Facebook

Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 28 feb 2022

Sistemul energetic național al Ucrainei, secondat de cel al Republicii Moldova, care depinde în măsură covârșitoare de primul, continuă să funcționeze bine în regim de izolare, după ce autoritățile de la Kiev au decis să nu se reconecteze la sistemele vecine din Rusia și Belarus, după invazia militară a Federației Ruse în Ucraina, iar întreg parcul ucrainean de producție de energie este în stare de funcționare, transmite operatorul de transport și sistem Ukrenergo, omologul Transelectricii românești.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Nu am pierdut controlul asupra nici unei infrastructuri critice energetice. Informațiile despre capturarea centralei nucleare Zaporoje de către ocupanți sunt FALSE! Energoatom raportează că centrala Zaporoje funcționează ca de obicei", se arată într-un comunicat al Ukrenergo. Este vorba despre cea mai mare centrală nucleară din Europa, cu putere instalată totală de 5.700 MW.

Negocierile ruso-ucrainene, încheiate după 6 ore. CONCLUZIA CITEȘTE ȘI Negocierile ruso-ucrainene, încheiate după 6 ore. CONCLUZIA

Potrivit sursei citate, nu a fost și nu este deocamdată nevoie de întreruperi ale alimentării cu energie electrică a consumatorilor.

"Nu este necesar să opriți aparatele electrice seara pentru reducerea consumului! Menținând consumul la nivelurile obișnuite, îi ajutați pe inginerii noștri să mențină în echilibru sistemul energetic, ceea ce este o condiție esențială pentru operarea sa stabilă!", le-a cerut Ukrenergo ucrainenilor.

ULTIMA ORĂ Răzbunarea Kremlinului pentru sancțiunile economice impuse Moscovei de către Occident CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Răzbunarea Kremlinului pentru sancțiunile economice impuse Moscovei de către Occident

Într-o postare pe Facebook, compania dă asigurări că este suficientă energie în sistem și pentru populație, și pentru armată, și pentru alți consumatori.

"Gătiți pe plitele electrice, folosiți mașinile de spălat și alte aparate electrocasnice la fel ca înainte. Nu e necesar să stingeți becurile în locuințe decât ca formă de camuflaj în caz de bombardamente", este mesajul Ukrenergo.

Elveția renunță la neutralitatea tradițională și anunță sancțiuni împotriva Rusiei CITEȘTE ȘI Elveția renunță la neutralitatea tradițională și anunță sancțiuni împotriva Rusiei

Ukrenergo mai arată că, de la debutul invaziei, consumul de energie al țării a scăzut, iar multe centrale de producție funcționează la niveluri mai joase decât capacitatea maximă sau sunt menținute în rezervă, din cauza consumului redus.

"Principalele componente ale sistemului de transport și distribuție operează normal. Echipele de reparații și mentenanță ale Ukrenergo și ale distribuitorilor lucrează nonstop pentru a repune în funcțiune liniile electrice avariate, profitând de orice oportunitate între bătălii", conchide operatorul sistemului energetic național ucrainean.

BCR a suplimentat cashul din bancomatele de la frontiera cu Ucraina. Refugiații au retras 600.000 de lei CITEȘTE ȘI BCR a suplimentat cashul din bancomatele de la frontiera cu Ucraina. Refugiații au retras 600.000 de lei

După cum a relatat Profit.ro, Kievul a făcut apel la miniștrii Energiei din UE să grăbească procedurile de sincronizare rețelelor de electricitate ale Ucrainei și Republicii Moldova cu cele din Europa de Vest, sincronizare care, în condiții normale, ar fi trebuit să aibă loc de-abia în 2023. Este vorba de sistemele energetice administrate de operatorii de transport și sistem grupați în Asociația Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport al Electricității (European Network of Transmission System Operators for Electricity - ENTSO-E), ai cărei membri sunt operatorii de profil din statele membre UE, plus cei din Albania, Bosnia-Herțegovina, Elveția, Islanda, Macedonia, Muntenegru, Irlanda de Nord și Norvegia.

La rândul său, ENTSO-E a transmis, printr-un comunicat, că a primit o solicitare în acest sens chiar din partea Ukrenergo. "Operatorii de transport și sistem din ENTSO-E vor evalua urgent toate opțiunile disponibile pentru a rezolva pozitiv solicitarea Ukrenergo și pentru a asigura funcționarea în condiții de siguranță a sistemelor energetice. Operatorii de transport și sistem și grupurile lor de experți pun acum la punct cu prioritate o evaluare care să identifice măsurile necesare sprijinirii alimentării cu energie a Ucrainei. ENTSO-E recunoaște eforturile excepționale ale Ukrenergo de a opera sistemul energetic ucrainean în aceste momente dificile și va continua să sprijine aceste eforturi", a transmis Asociația.

viewscnt
Afla mai multe despre
ucraina alimentare energie
ucraina sistem energetic
ucraina ukrenergo
razboi ucraina
invazie rusia ucraina