Francizatul Burger King și Popeyes în România, Polonia și Cehia debutează la bursă sub prețul de IPO

Compania poloneză Rex Concepts, francizat principal exclusiv pentru Burger King și Popeyes în Polonia, România și Cehia, a debutat pe bursa de la Varșovia la o evaluare de 1,3 miliarde de zloți (aproximativ 315,3 milioane de euro), marcând a șasea listare a unei companii poloneze de la începutul anului.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Francizatul Burger King și Popeyes în România, Polonia și Cehia debutează la bursă sub prețul de IPO

Rex Concepts a vândut 32 de milioane de acțiuni nou emise la un preț de 14 zloți/acțiune (3,31 euro), generând încasări brute de 448 milioane de zloți (105,9 milioane euro).

Rex Invest CEE, proprietarul companiei, a vândut 3,55 de milioane de acțiuni existente, pentru care a încasat 49,77 milioane de zloți (11,8 milioane euro).

GRAFIC Gaze via România spre Ucraina. Kievul va apela la importuri de gaze pentru a compensa diminuarea producției ca urmare a atacurilor Rusiei CITEȘTE ȘI GRAFIC Gaze via România spre Ucraina. Kievul va apela la importuri de gaze pentru a compensa diminuarea producției ca urmare a atacurilor Rusiei

Acțiunile companiei au debutat la tranzacționare sub simbolul REX, la prețul de 13,6 zloți, cu aproximativ 2,9% sub prețul de ofertă.

Titlurile au recuperat ulterior majoritatea declinului, iar în jurul orei 15:00 (ora României) consemnau o depreciere de 0,21%, până la prețul de 13,97 zloți.

Compania poloneză intenționează să deschidă aproximativ 70 de noi restaurante în 2026 și să-și continue extinderea cu un ritm anual de peste 80 de deschideri în Polonia, România și Cehia, cu obiectivul de a ajunge la o rețea de aproximativ 850 de restaurante până în 2032.

Anul trecut, Rex Concepts a deschis 59 de restaurante, dintre care 20 în România, ajungând la un total de 159 de locații operate direct la finele lunii decembrie.

Pe lângă restaurantele operate de companie, rețeaua Burger King cuprindea 96 de restaurante operate de subfrancizați independenți la sfârșitul anului 2025, dintre care 5 operau în baza unor acorduri de subfranciză încheiate cu Rex Concepts și 91 în baza unor acorduri încheiate cu Burger King Europe GmbH.

Scandal la vârful Băncii Ungariei: Fosta conducere, acuzată de “șantaj” asupra Erste Bank. Întâlnire într-o “cameră fără ferestre”, cu telefon lăsat afară CITEȘTE ȘI Scandal la vârful Băncii Ungariei: Fosta conducere, acuzată de “șantaj” asupra Erste Bank. Întâlnire într-o “cameră fără ferestre”, cu telefon lăsat afară

În primul trimestru din acest an, Rex Concepts a deschis 12 restaurante, dintre care 4 în Polonia, 3 în România și 5 în Republica Cehă.

Săptămâna trecută, compania a inaugurat primul restaurant Popeyes din Târgu Mureș, lansarea oficială fiind programată astăzi.

Rex Concepts a obținut venituri de 594,6 milioane de zloți (140,2 milioane euro) în 2025, în creștere cu aproape 66% față de anul anterior. Profitul înainte de taxe aproape s-a triplat, ajungând la 20,05 milioane de zloți (4,7 milioane euro), de la 7,7 milioane de zloți în 2024.

În România, veniturile au crescut cu 59%, de la 137,53 milioane de zloți în 2024 la 218,98 milioane de zloți (51,6 milioane euro).

Pe piața poloneză, compania a raportat venituri de 243,7 milioane de zloți (57,4 milioane euro) în 2025, în creștere cu aproape 65% de la an la an, în timp ce veniturile din Cehia au urcat cu 81%, până la 131,8 milioane de zloți.

Fondată în 2022 de foști manageri AmRest, Rex Concepts este controlată de Rex Invest CEE, companie înregistrată în Luxemburg și deținută, indirect, de fondul de investiții McWin Capital Partners, cu active sub administrare de aproximativ 1 miliard de euro în sectorul restaurantelor.

Ungaria a restituit Ucrainei valorile confiscate în luna martie CITEȘTE ȘI Ungaria a restituit Ucrainei valorile confiscate în luna martie

McWin Capital Partners a fost fondată în 2021 de antreprenorii Steven K. Winegar, fondatorul Restauravia Grupo Empresarial, și Henry McGovern, fondatorul AmRest.

Rex Concepts a angajat WOOD & Company Financial Services și Pekao Investment Banking în calitate de coordonatori globali și bookrunners comuni pentru oferta publică inițială.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2386 -0.0005-0.01 %
1 USD4.5706 -0.0004-0.01 %
1 GBP6.0478 -0.0027-0.04 %
1 CHF5.6624 -0.0107-0.19 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite