Guvernul ungar anunță că va da în judecată un lanț de supermarketuri pentru „defăimare”

Guvernul ungar anunță că va da în judecată un lanț de supermarketuri pentru „defăimare”
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 apr 2024

Guvernul Ungariei intenționează să deschidă o acțiune în instanță împotriva lanțului austriac de supermarketuri Spar pentru „defăimare”, a anunțat șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, citat de Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 iulie - Maraton Medika TV - Sanatatea Aparatului Urinar
30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie

„Vor fi deschise procedurile în instanță împotriva Spar, presupunem că pentru defăimare”, a declarat Gergely Gulyas.

Guvernul construiește un nou stadion CITEȘTE ȘI Guvernul construiește un nou stadion

Anunțul său vine după ce în luna martie guvernul austriac și Spar au trimis scrisori Comisiei Europene în care afirmă că taxa specială introdusă în 2020 de guvernul de la Budapesta este discriminatorie față de retailerii străini din Ungaria și, prin urmare, încalcă legislația comunitară, scrie Hotnews.ro.

Comisia Europeană a anunțat pe 5 aprilie că analizează plângerile și că „va asigura un răspuns adecvat”.

Hans Reisch, CEO-ul Spar Austria, a notat în scrisorile datate pe 4, 11 și 20 martie că taxele plătite de retailerii străini din Ungaria au ajuns până la 4,5% din cifra de afaceri după introducerea taxei speciale.

„Retailerii străini, inclusiv Spar Ungaria (...) cad sub cea mai ridicată cotă a taxei speciale”, a subliniat Reisch în una din scrisorile obținute de agenția Reuters. Acesta a arătat de asemenea că retailerii ungari cu care Spar concurează sunt nevoiți să plătească o cotă a taxei de maximum 1%.

Reisch a acuzat de asemenea că retailerii străini din Ungaria sunt obligați practic să lucreze în pierdere deoarece marjele de profit din acest sector sunt mai mici de 4,5%.

viewscnt
Afla mai multe despre
supermark
ungaria