Immofinanz a vândut toate cele 5 mall-uri din Moscova către Fortgroup, pentru o fuziune cu IMMO care va genera cel mai mare dezvoltator de real-estate din Austria, inclusiv pe piața din România

Immofinanz a vândut toate cele 5 mall-uri din Moscova către Fortgroup, pentru o fuziune cu IMMO care va genera cel mai mare dezvoltator de real-estate din Austria, inclusiv pe piața din România
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 7 dec 2017

Dezvoltatorul austriac Immofinanz, prezent și în România, a vândut toate cele cinci mall-uri administrate în Moscova către dezvoltatorul imobiliar rus Fortgroup, operațiunea fiind necesară în perpectiva finalizării procesului de fuziune cu IMMO, deținut de miliardarul rus Boris Mints. Fuziunea celor două companii, care dețin cumulat 15% din spațiile de birouri din România, va genera apariția celui mai mare dezvoltator de real-estate din Austria.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Înainte de fuziunea planificată, Immofinanz a decis să își deconcentreze activitatea sau să vândă portofoliul din Rusia, caracterizat de o dinamică diferită a pieței și un profil de risc mai ridicat.

"În ultimii doi ani am eliminat o serie de riscuri, de exemplu prin soluționarea proceselor istorice depuse de investitori și prin reducerea riscurilor din portofoliul nostru. Cu toate acestea, cea mai importantă etapă a fost vânzarea portofoliului nostru de retail din Moscova. Climatul pieței în Rusia a fost dificil de mulți ani și a avut un efect negativ substanțial asupra Immofinanz. Așa cum am anunțat anterior, am finalizat vânzarea centrelor comerciale ruse înainte de sfârșitul anului 2017 și am încheiat tranzacția în cel mai scurt timp posibil. Portofoliul Immofinanz, cu clasele de active pentru birouri și retail, se concentrează în mod clar pe piețele stabile din Europa de Vest ale Germaniei și Austriei și pe piețele cu creștere promițătoare din Europa Centrală și de Est", spune Oliver Schumy, directorul executiv al Immofinanz.

Vânzarea portofoliului de retail Moscova generează fluxuri de numerar nete imediat (după rambursarea finanțării datoriei existente) de aproximativ 72 milioane euro.

Contractul de cumpărare include, de asemenea, o plată suplimentară garantată de 14,5 milioane euro în ianuarie 2022 și un câștig de 129,6 milioane euro pe baza veniturilor din centrele comerciale, în 2021.

NEPI Rockcastle a cumpărat al doilea mall ca mărime din Budapesta, tranzacție de 275 milioane euro CITEȘTE ȘI NEPI Rockcastle a cumpărat al doilea mall ca mărime din Budapesta, tranzacție de 275 milioane euro

Tranzacția a fost una așteptată pe piața imobiliară, mai ales că ofertele și contraofertele de preluare nu au lipsit în ultimii ani. Dacă tranzacția va fi finalizată, noua companie va deveni cel mai mare dezvoltator de real-estate din Austria. Cele două companii estimează că fuziunea ar putea avea loc în acest an.

Immofinanz este un grup imobiliar comercial care își concentrează activitatea pe segmentele de retail și birouri în șapte piețe principale din Europa: Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România și Polonia. Grupul deține un portofoliu imobiliar de aproximativ 4,1 miliarde de euro (fără activele din Rusia), ce cuprinde peste 240 de proprietăți.

Immofinanz este listată la bursele de valori din Viena (fiind inclusă în indicele ATX – Austrian Traded Index) și din Varșovia.

Tranzactie: Frații Pavăl, care controlează Dedeman, au cumpărat 20% din Moldova Farming, în portofoliu cu peste 8.000 hectare teren agricol CITEȘTE ȘI Tranzactie: Frații Pavăl, care controlează Dedeman, au cumpărat 20% din Moldova Farming, în portofoliu cu peste 8.000 hectare teren agricol

CA Immo și Immofinanz sunt printre cei mai mari jucători de pe piața de profil din România, cu proiecte atât în zona de retail, cât și de birouri. Cumulat, cele două companii dețin circa 15% din spațiile de birouri de pe piața locală, estimată la 2,1 milioane de metri pătrați.

În România, portofoliul de retail al Immofinanz include patru centre comerciale Vivo!, în Cluj-Napoca, Constanța, Baia Mare și Pitești, care sunt în prezent complet ocupate și au o suprafață închiriabilă totală de 147.000 metri pătrați.

Nu sunt singurii austrieci activi pe piața locală de real estate. S Immo, parte a grupului Erste, are în portofoliu 34.000 de metri pătrați pentru spații de birouri existente sau în construcție, iar Raiffeisen Property Holding International deține 71.000 de metri pătrați.

viewscnt
Afla mai multe despre
immofinanz
vivo
krosno