Invazia rusă a afectat până la 30% din infrastructura Ucrainei

Invazia rusă a afectat până la 30% din infrastructura Ucrainei
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 apr 2022

Invazia Rusiei a deteriorat sau distrus până la 30% din infrastructura Ucrainei, distrugeri în valoare de 100 de miliarde de dolari, a declarat ministrul ucrainean al Infrastructurii, adăugând că reconstrucția ar putea fi realizată în doi ani folosind activele rusești înghețate pentru finanțare, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ucraina nu a precizat anterior impactul specific asupra infrastructurii, cum ar fi drumurile și podurile, deși oficialii susțin că daunele totale, de la infrastructura de transport la case și alte clădiri, se ridică până în prezent la aproximativ 500 de miliarde de dolari, scrie News.ro.

EXCLUSIV Milionarii Spiru Mantu și Mihai Humă, recent intrați pe piața imobiliară din București, pregătesc un proiect rezidențial boutique CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Milionarii Spiru Mantu și Mihai Humă, recent intrați pe piața imobiliară din București, pregătesc un proiect rezidențial boutique

”Practic, toate componentele infrastructurii noastre de transport au avut de suferit într-o formă sau alta”, a declarat ministrul ucrainean al Infrastructurii, Oleksander Kubrakov.

El a spus că războiul a afectat între ”20% și 30% din întreaga infrastructură cu grade diferite de daune, cu diferite niveluri de distrugere”.

Kubrakov a mai afirmat că peste 300 de poduri de pe drumurile naționale au fost distruse sau avariate, peste 8.000 de km trebuie reparate sau reconstruite și zeci de poduri de cale ferată au fost aruncate în aer. El a stabilit daunele totale la 100 de miliarde de dolari până la momentul actual.

Oficialul ucrainean a mai precizat că ministerul său a început unele reconstrucții în zonele aflate acum sub controlul trupelor ucrainene.

”Dacă vorbim de drumuri, poduri și clădiri rezidențiale, cred că aproape totul poate fi reconstruit în doi ani... dacă toată lumea lucrează rapid”, a spus el.

Kubrakov a mai explicat că se așteaptă ca națiunile occidentale să sprijine reconstrucția Ucrainei

”Sunt mai multe surse care sunt luate în considerare. În primul rând, activele Federației Ruse, care acum sunt înghețate în aproape toate țările importante”, a adăugat el.

Uniunea Europeană a încercat să creeze un fond internațional pentru reconstrucție, în timp ce unii politicieni ai UE au cerut ca Occidentul să folosească activele rusești înghețate, inclusiv cele 300 de miliarde de dolari din rezervele băncii centrale ruse.

Kubrakov a argumentat că Ministerul ucrainean de Justiție și unii dintre aliații Ucrainei examinează modalități de utilizare a activelor rusești înghețate. El a spus că o opțiune ar fi strângerea de numerar prin vânzarea activelor confiscate cu ajutorul unui ”mecanism transparent”.

”Cred că acest lucru este corect, un astfel de mecanism nu a fost niciodată folosit... Va fi prima dată”, a spus el.

”Nu au existat precedente încă. A existat un precedent ca o țară din Europa să atace o alta în secolul 21?”, a mai subliniat Kubrakov.

viewscnt
Afla mai multe despre
infrastructura
ucraina