Iranul, acord secret cu Rusia pentru construcția de drone necesare în războiul din Ucraina

Iranul, acord secret cu Rusia pentru construcția de drone necesare în războiul din Ucraina
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 nov 2022

Moscova a încheiat recent un acord secret cu Teheranul pentru a începe să fabrice drone pe teritoriul rusesc, pentru a le folosi apoi în războiul din Ucraina, au aflat serviciile de spionaj americane și occidentale, scrie „The Washington Post”.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Oficialii ruși și iranieni au finalizat acordul în timpul unei întâlniri care a avut loc în Iran la începutul acestei luni, iar cele două țări se mișcă acum rapid pentru a transfera schițele și componentele-cheie care ar permite începerea producției în câteva luni, au declarat pentru cotidianul american trei oficiali care au avut acces la informații, scrie News.ro.

O echipă de negociatori din industria de apărare rusă a mers la Teheran pentru a pune la punct logistica, potrivit oficialilor de securitate din două țări care au monitorizat evenimentele. O delegație separată condusă de secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, s-a deplasat apoi în capitala iraniană la 9 noiembrie, pentru a discuta, printre altele, despre sancțiunile economice și alte „interferențe occidentale” în afacerile guvernelor lor, potrivit presei de stat ruse și iraniene.

„Se trece rapid de la luarea deciziilor la implementare. Se mișcă rapid și cu mult avânt”, a declarat unul dintre oficialii cu care a discutat „The Washington Post”.

Acordul, dacă se va realiza pe deplin, ar reprezenta o consolidare a alianței ruso-iraniene, după ce Teheranul a oferit deja un sprijin crucial pentru campania militară șubrezită a Moscovei în Ucraina, au declarat oficialii.

Prin achiziționarea propriei sale linii de asamblare a dronelor, Rusia și-ar putea mări considerabil stocul de arme relativ ieftine, dar foarte distructive, pe care în ultimele săptămâni le-a folosit în Ucraina, dronele kamikaze iraniene reușind să schimbe caracterul conflictului după nouă luni.

RUSIA  A FOLOSIT ÎN UCRAINA PESTE 400 DE DRONE IRANIENE

Summit APEC: Majoritatea membrilor condamnă războiul din Ucraina CITEȘTE ȘI Summit APEC: Majoritatea membrilor condamnă războiul din Ucraina

După ce a fost nevoită să abandoneze teritoriul ucrainean pe care forțele sale îl capturaseră la începutul războiului, Moscova a trecut la o strategie de atacuri aeriene necruțătoare asupra orașelor ucrainene, folosind o combinație de rachete de croazieră și drone kamikaze pentru a întrerupe electricitatea și apa curentă pentru milioane de oameni. Rusia ar fi folosit peste 400 de drone de atac de fabricație iraniană împotriva Ucrainei începând cu luna august, spun oficialii serviciilor de informații, multe dintre avioanele fără pilot lovind obiective de infrastructură civilă, cum ar fi centralele electrice.

Pentru Moscova, acordul ar putea satisface o nevoie critică de muniții ghidate cu precizie, pentru că după nouă luni de lupte, stocurile sale sunt în criză. Fabricile rusești au efectuat anterior modificări minore la unele dintre dronele achiziționate din Iran, schimbând, de exemplu, denumirea și schema de culori pentru ca acestea să semene mai bine cu munițiile rusești. Dar până acum nu a existat o producție autohtonă de drone de concepție iraniană pe teritoriul Rusiei.

În aceleași timp, și pentru Iran acordul oferă beneficii economice și politice substanțiale, spun oficialii. Nu este clar ce fel de asistență caută în schimb Teheranul de la Moscova dincolo de bani și de avantajele care decurg dintr-o alianță consolidată cu puternicul vecin din nord. În trecut, Rusia a furnizat Iranului un satelit de supraveghere pentru a-i permite să-și spioneze vecinii, precum și componente-cheie pentru centrala nucleară Bushehr. Iranul ar putea căuta ajutor nuclear suplimentar în schimbul asistenței sale în campania militară a Rusiei.

FOTO Liderul nord-coreean și-a scos pentru prima oară în public fiica, pe care a adus-o să vadă testul cu rachetă intercontinentală CITEȘTE ȘI FOTO Liderul nord-coreean și-a scos pentru prima oară în public fiica, pe care a adus-o să vadă testul cu rachetă intercontinentală

Deși Teheranul a încercat să se prezinte ca fiind neutru în conflictul din Ucraina, după apariția dronelor de fabricație iraniană deasupra orașelor ucrainene, Europa amenință Teheranul cu noi sancțiuni, iar liderii iranieni cred că le-ar putea evita dacă dronele sunt asamblate fizic în Rusia, au declarat oficialii consultați de „The Washington Post”.

VERIGA SLABĂ A ACORDULUI

O întrebare-cheie, spun experții în armament, este dacă Rusia poate achiziționa sau fabrica tipurile de sisteme electronice și optice care permit dronelor iraniene să efectueze cu succes lovituri de precizie pe distanțe lungi. Sancțiunile economice impuse Iranului și Rusiei au restricționat sever vânzarea de tehnologie sensibilă către ambele țări, inclusiv sistemele electronice de ghidare.

Analiza independentă a dronelor iraniene recuperate de pe câmpul de luptă din Ucraina a dezvăluit amploarea dependenței Iranului de țări străine pentru componente-cheie. Un raport din octombrie bazat pe examinarea a trei tipuri de drone construite de Iran - Mohajer-6, Shahed-131 și Shahed-136 - a identificat existența unor piese electronice și de motor construite de firme americane, germane și chineze, potrivit Institutului pentru Știință și Securitate Internațională, o organizație non-profit cu sediul la Washington, care a efectuat analiza.

Amenințarea nucleară iraniană este „mai avansată ca niciodată“, avertizează ministrul de externe britanic CITEȘTE ȘI Amenințarea nucleară iraniană este „mai avansată ca niciodată“, avertizează ministrul de externe britanic

Deși nu este clar cum anume a obținut Iranul piesele, Teheranul are un lung istoric de eludare a sancțiunilor internaționale. În plus, expirarea, anul viitor, a embargoului impus de ONU asupra vânzărilor de rachete balistice iraniene ar putea da Teheranului un nou avânt în comerțul cu armament, ceea ce înseamnă că va fi liber să continue să-și vândă armele Rusiei, dar și altor țări, arată raportul.

„Iranul și Rusia pot să mintă lumea, dar nu pot ascunde faptele: Teheranul ajută la uciderea civililor ucraineni prin furnizarea de arme și asistă Rusia în operațiunile sale. Este un alt semn al izolării în care se află atât Iranul, cât și Rusia”, a declarat pentru „The Washington Post” purtătoarea de cuvânt al Consiliului Național de Securitate de la Casa Albă, Adrienne Watson. „Statele Unite - împreună cu aliații și partenerii - urmăresc toate mijloacele pentru a expune, descuraja și a contracara furnizarea de către Iran a acestor muniții și utilizarea lor de către Rusia împotriva poporului ucrainean. Vom continua să furnizăm Ucrainei asistența critică de securitate de care are nevoie pentru a se apăra, inclusiv sisteme de apărare aeriană”, a adăugat Watson.

Oficialii au declarat că nu este clar ce fel de asistență caută Teheranul de la Moscova în schimb, dincolo de bani și de avantajele care decurg dintr-o alianță consolidată cu puternicul vecin nordic al Iranului. În trecut, Rusia a furnizat Iranului un satelit de supraveghere pentru a-i permite să-și spioneze vecinii, precum și componente-cheie pentru centrala nucleară Bushehr. Instituțiile de presă occidentale au raportat că Iranul ar putea căuta ajutor nuclear suplimentar în schimbul asistenței sale în campania militară a Rusiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
iran
rusia
drone
ucraina