Jumbo taie 30 milioane euro din capitalul subsidiarei bulgare

VECINI   
Jumbo taie 30 milioane euro din capitalul subsidiarei bulgare

Retailerul grec de jucării și decorațiuni Jumbo a decis să reducă capitalul social al subsidiarei din Bulgaria cu peste 30 de milioane de euro, considerând că firma bulgară nu are nevoie de aceste fonduri pentru a-și continua operațiunile.

Capitalul Jumbo Bulgaria va fi diminuat cu 59,66 milioane de leva (30,5 milioane de euro), până la 101,92 milioane de leva (52,1 milioane euro), potrivit SeeNews, care citează date de la Registrul bulgar al Comerțului.

Urmărește-ne și pe Google News

Fondurile vor fi transferate către compania-mamă în Grecia.

Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
Strategie: Jumbo pregătește un magazin online pentru România și intrarea într-un nou oraș CITEȘTE ȘI Strategie: Jumbo pregătește un magazin online pentru România și intrarea într-un nou oraș

De la începutul anului trecut, când Jumbo Bulgaria avea un capital înregistrat de 248,59 milioane de leva (127,1 milioane euro), grupul elen a redus de trei ori capitalul subsidiarei din țara vecină.

Bulgaria este a treia mare piață pentru Jumbo, după Grecia și România. Retailerul grec deține o rețea de 9 hipermarketuri de jucării în Bulgaria, față de 52 de hipermarketuri în Grecia și 14 în România.

Pe lângă cele trei piețe, Jumbo mai este prezent cu 5 magazine proprii în Cipru, fiind activ, prin intermediul unor parteneriate cu companii locale, și în Macedonia, Albania, Serbia, Kosovo, precum și în Bosnia și Herțegovina.

Până la finele acestui an, Jumbo are în plan deschiderea a trei noi hipermarketuri, în Grecia, Cipru și, respectiv România, ultimul situat în Craiova. Tot la Craiova va avea sediul și firma care se va ocupa de administrarea viitorului magazin online Jumbo.ro, lansarea acestuia fiind estimată pentru luna decembrie.

viewscnt
Afla mai multe despre
jumbo bulgaria
diminuare capital
jucarii jumbo
jumbo craiova