Piețele petroliere se vor destabiliza în cazul în care liderii G7 impun plafonarea prețului petrolului rusesc, anunță Kremlinul

Piețele petroliere se vor destabiliza în cazul în care liderii G7 impun plafonarea prețului petrolului rusesc, anunță Kremlinul
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 sep 2022

În cazul în care liderii G7 decid să impună plafonarea prețului petrolului rusesc, decizia va duce la o destabilizare semnificativă a piețelor petroliere, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează CNN.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

”Un lucru pe care îl putem spune cu certitudine: luarea unei astfel de decizii va duce la o destabilizare semnificativă a piețelor petroliere”, a spus Peskov pentru CNN într-o conferință telefonică, când a fost întrebat dacă un potențial plafon al prețurilor va dăuna din punct de vedere financiar Rusiei.

Costi Mocanu, noul director News & Current Affairs al Prima TV CITEȘTE ȘI Costi Mocanu, noul director News & Current Affairs al Prima TV

Miniștrii Finanțelor din G7 sunt așteptați să se întâlnească, vineri, pentru a discuta despre stabilirea unui plafon al prețului petrolului rusesc, scrie News.ro.

Administrația Biden a făcut presiuni astfel încât guvernele să introducă un plafon al prețului.

”Credem că acesta este cel mai eficient mod de a afecta veniturile lui Putin, iar acest lucru va duce nu numai la o scădere a veniturilor din petrol, ci și a prețurilor globale ale energiei”, a declarat Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, la începutul acestei săptămâni.

Ministrul britanic de Finanțe, Nadeem Zahawi, a declarat, joi, că speră că miniștrii G7 vor ajunge la un acord.

Vicepremierul rus Alexander Novak a declarat, joi, reporterilor că, dacă vor fi impuse astfel de restricții, Rusia va suspenda aprovizionarea cu petrol și țiței către statele care plafonează prețul  petrolului rusesc.

Peskov a confirmat vineri declarația lui Novak, spunând că Rusia nu va face comerț cu petrol cu țările care se vor asocia acestor restricții.

”Acele țări care se alătură unei potențiale plafonări a prețului nu vor fi printre beneficiarii petrolului rusesc”, a subliniat el, adăugând că petrolul rusesc va merge în ”direcții alternative”.

Peskov a refuzat să numească partenerii care ar putea beneficia de petrolul rusesc, intenționează să dar a spus că ”sunt mai numeroși decât înainte”.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
rusia