Trei persoane au murit la Elenite, stațiune la Marea Neagră, a anunțat ministrul bulgar de Interne, Daniel Mitov, conform AFP.
'Printre victime se numără doi salvatori: unul din cadrul poliției de frontieră, iar celălalt, un tractorist', a declarat Mitov la Radioul Național Bulgar.

A treia victimă a fost surprinsă de creșterea apelor într-un hotel, potrivit autorităților, arată Agerpres.
Înregistrări difuzate pe rețelele sociale arată torenți de apă noroioasă târând mașini pe una dintre străzile principale din localitatea Elenite.
Viitura, apărută cu puțin înainte de prânz, a avariat clădiri și drumuri.
'Se văd, de asemenea, mai multe vehicule duse până la mare. O dronă a fost trimisă la fața locului pentru a verifica dacă erau ocupate', a declarat ministrul adjunct de Interne, Toni Todorov, în cadrul unei conferințe de presă la Sofia.

Din cauza precipitațiilor abundente, a fost decretată starea de urgență în mai multe comune din sud-estul și nord-vestul țării.
Ecologiștii trag semnalul de alarmă de ani de zile, denunțând betonarea litoralului Mării Negre, care contribuie la amplificarea pagubelor în timpul catastrofelor naturale.
În România, IGSU informează că în București au căzut 72 de copaci în urma vântului puternic, iar 26 de elemente de construcție au fost desprinse.
În urma acestora, o persoană a fost rănită și 34 de autoturisme au fost avariate. În județul Ilfov au căzut trei copaci, arată BiziDay

La nivelul țării, de joi de la ora 10 și până în această dimineață la ora 10, pompierii au intervenit în 27 de localități din județele Brașov, Constanța, Dolj, Dâmbovița, Gorj, Ilfov și Teleorman.
Astfel, au fost îndepărtați 47 de copaci, un panou publicitar și patru elemente de construcție. Au fost avariate 26 de mașini.
Până la ora 23, sunt valabile mai multe avertizări de furtună, cu ploi însemnate cantitativ și vânt, conform hărții.
De asemenea, în județele din sud-vestul țării, până sâmbătă la prânz este valabil un Cod Roșu de inundații. În astfel de situații, se pot impune evacuări sau restricții la folosirea drumurilor, precizează Institutul de Gospodărire a Apelor.