Au aplicat deja circa 30 de amenzi, în valoare de aproximativ 19.700 de lei.
''În seara zilei de 11/12 septembrie, polițiștii Brigăzii Rutiere, în colaborare cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român, au desfășurat activități de control în trafic în scopul creșterii gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice din Capitală, prevenirii accidentelor de circulație înregistrate pe fondul deficiențelor tehnice ale vehiculelor și diminuării disconfortului fonic produs de autovehiculele cărora le-au fost efectuate modificări neomologate la sistemul de evacuare'', este anunțat.
În cadrul acțiunii s-a urmărit cu precădere starea tehnică a autovehiculelor prin verificarea: sistemului de reducere a zgomotului și a emisiilor poluante; vizibilității și legalitatea montării și utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, decât cele omologate; deținerii inspecției tehnice periodice și valabilitatea acesteia; aplicării tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, luneta sau pe geamurile laterale, cu excepția celor omologate și/sau certificate de către autoritatea competentă și care sunt marcate corespunzător.
În urma activităților de control desfășurate, polițiștii rutieri au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 19.700 de lei, dintre care 7 pentru modificări constructive neomologate la sistemul de evacuare a noxelor și 23 pentru alte deficiențe tehnice.
Totodată, au fost reținute 11 certificate de înmatriculare și 7 seturi de plăcuțe pentru deficiențele tehnice constatate în urma controalelor efectuate de inspectorii din cadrul Registrului Auto Român, până la remedierea deficiențelor.
Pe lângă activitățile de control desfășurate, polițiștii rutieri i-au informat pe conducătorii auto cu privire la majorarea punctului de amendă și modificarea locului în care se poate susține testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație.
Astfel de acțiuni vor fi desfășurate și în perioada următoare, în scopul prevenirii încălcării normelor rutiere și al consolidării disciplinei în trafic.
Au fost eliberate trotuarele și de pe Valter Mărăcineanu și intersecția de la Cathedral Plaza (Strada Luterană & Berthelot).
Tot stâlpișori au fost puși pe străzile Ion Câmpineanu și Vasile Sion.
Polițiștii locali sancționează șoferii care parchează pe trotuare și pe spațiul verde, mai ales acolo unde în apropiere există locuri de parcare cu plată.
"Politica edilului Capitalei este să scoatem incremental mașinile de pe trotuare. Ce înseamnă asta? Că azi acționăm pe o stradă, mâine pe o altă stradă într-o zonă mai îndepărtată. În paralel, venim cu reparații și amenajări", transmite primăria.
În paralel, două piațete din centrul Bucureștiului au fost deja pietonalizate, fiind eliberate de mașini.
Este vorba de Piața Ion Rațiu - lângă strada Ion Brezoianu – și Piața Italiană, aflată între Colegiul Național ”Spiru Haret” și strada Vasile Lascăr.
La acest moment, urbaniștii analizează dacă traficul rutier va fi interzis total sau parțial în aceste zone.
"Poate fi posibilă mai multă pietonalizare fără să elimini complet traficul. dar acum e practic o parcPrima dintre ele este Piața Ion Rațiu, aflată în proximitatea străzii Ion Brezoianu – una dintre cele mai vibrante artere din Capitală.are, se parchează pe spațiul verde, e o rușine.
Eu pregătesc un proiect de pietonalizare mai largă, fără a elimina complet mașinile. Asta este foarte important. Oamenii au nevoie măcar să ajungă cu un Uber sau să lase pe cineva să se urce într-o mașină.
Dacă elimini complet dintr-o zonă accesul cu mașina, poate să-ți omoare economic zona. Uitați-vă la Centrul Vechi. Acolo avem o mono-specializare de servicii de restaurant și alte tipuri de servicii de noapte. Iar companiile care la început s-au mutat acolo, după pietonalizare nu au rezistat.
Și atunci am învățat din acest mod de pietonaliza excesiv. Și îți dorești acolo un mix de companii care și ziua să aibă activitatea economică, nu doar noaptea. Și atunci ideea care este: nu te poți opri cu mașina, faci o parcare, eventual lângă, să ai acces cu mașina, să vii cu taxiul, să vii cu Uber", spunea primarul general Ciprian Ciucu.
Primarul Capitalei anunța la începutul lunii că pregătește regenerarea urbană a Centrului Bucureștiului.
El a afirmat că a discutat cu un grup de arhitecți și urbaniști din PMB, dar și profesioniști independenți, despre aproximativ 40 de zone, din care să prioritizeze 10 pentru proiecte de regenerare urbană în centrul orașului.
Ciucu a menționat că îl interesează cu precădere Bulevardul Magheru, Calea Victoriei în zona extinsă a Palatului, Piața Amzei, Piața Lahovari, zona Brezoianu, culoarul Dâmboviței.
”Pregătim din timp proiectele de regenerare urbană a Centrului Bucureștiului. Am discutat cu un grup de arhitecți și urbaniști din PMB, dar și profesioniști independenți, despre aproximativ 40 de zone, din care să prioritizăm 10 pentru proiecte de regenerare urbană în Centrul Bucureștiului.

Mă interesează cu precădere Bulevardul Magheru, Calea Victoriei în zona extinsă a Palatului, Piața Amzei, Piața Lahovari, zona Brezoianu, culoarul Dâmboviței, împărțit în patru tronsoane. Nu am finalizat analiza, prioritizarea este în desfășurare”, anunță primarul pe Facebook.
Ciprian Ciucu arată că a evaluat ce se poate face mai rapid pe reparații, care zone necestă reconfigurări, adică PUZ-uri de regenearare urbană (ex. Calea Victoriei/Palatul Regal).
”Primele vor fi implementante începand din acest an, următoarele necesită pasi tehnici și birocratici suplimentari (documentații de urbanism, achiziții de proiectare și lucrări etc.) și vor dura mai mult. Principiile pe care îmi bazez viziunea pentru zona centrală sunt pietonalizarea, mai mult spațiu verde de calitate, aer mai curat și eșapament mai puțin. Pe fiecare proiect vor fi dezbateri publice temeince”, arată primarul.

Ciprian Ciucu mai spune că ”bugetul este foarte important pentru ca aceste lucruri să se întâmple”.
























