Polonia a inaugurat un gazoduct strategic prin care va primi gaz natural norvegian

Polonia a inaugurat un gazoduct strategic prin care va primi gaz natural norvegian
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 sep 2022

Oficiali din Polonia, Norvegia și Danemarca au participat la inaugurarea unui gazoduct strategic care le va permite polonezilor să-și diminueze dependența față de gazul natural rusesc, transmite AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

''Epoca dominației ruse în domeniul gazului ia sfârșit, epocă marcată de șantaj, amenințări și extorsiuni', a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki la inaugurarea Baltic Pipe, conductă cu o capacitate de transport de 10 miliarde de metri cubi pe an și care pentru președintele Poloniei, Andrzej Duda, reprezintă ''visul polonez'', scrie Agerpres.

Fermierii suedezi de la Lantmännen Unibake, care produc chifle McDonald`s, lansează în România cea mai mare investiție a lor, anunțată în premieră de Profit.ro. \ CITEȘTE ȘI Fermierii suedezi de la Lantmännen Unibake, care produc chifle McDonald`s, lansează în România cea mai mare investiție a lor, anunțată în premieră de Profit.ro. "Luxul de a mânca prost și să-ți fie rău nu și-l permite nimeni.”

La ceremonia desfășurată în vestul Poloniei, ministrul norvegian al energiei, Terje Aasland, a apreciat că inaugurarea acestui gazoduct marchează ''o etapă importantă pe calea independenței Europei față de energia rusească'', în timp ce șefa guvernului danez, Mette Frederiksen, a spus că ''trebuie să facem tot posibilul pentru a elimina energia ca instrument de putere rusească'' și a susținut că ''împreună îl vom învinge pe (președintele rus Vladimir) Putin''.

Puternic dependentă în trecut de gazul rusesc, Polonia încearcă de mulți ani să reducă această dependență. Guvernul de la Varșovia a inaugurat în 2015 la Marea Baltică un terminal de gaze naturale lichefiate și între timp a realizat mai multe interconectoare cu țările vecine.

Polonia a anunțat în 2019 că nu va prelungi dincolo de anul 2022 contractul pe termen lung încheiat cu societatea rusă Gazprom pentru achiziția de gaz natural. Dar pe fondul războiului din Ucraina furnizorul rus a suspendat deja livrările de gaze către Polonia, după ce aceasta a refuzat să i le plătească în ruble.

Anul trecut livrările de gaze rusești încă reprezentau circa jumătate din consumul total al Poloniei, de circa 20 de miliarde de metri cubi pe an.

Livrările prin Baltic Pipe vor începe la 1 octombrie, iar anul viitor volumul de gaze furnizate prin această conductă va fi de circa 6,5 miliarde de metri cubi, urmând să crească în 2024 la circa 7,7 miliarde, conform așteptărilor guvernului de la Varșovia.

Acesta din urmă este însă criticat de unii experți, care-i reproșează că a semnat prea târziu contractele pentru noile achiziții de gaze și că va plăti prea mult pentru gazul natural norvegian.

Gazoductul Baltic Pipe este de fapt un racord prin Danemarca al Europipe II, o conductă deja existentă între Norvegia și Germania.

Shakira - judecată pentru fraudă fiscală. Procuratura cere 8 ani de închisoare. \ CITEȘTE ȘI Shakira - judecată pentru fraudă fiscală. Procuratura cere 8 ani de închisoare. "Nu datorez nimic Fiscului."

Inaugurarea sa survine la o zi după ce au fost semnalate scurgeri misterioase de gaze din gazoductele Nord Stream 1 și 2, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică și în prezent nu sunt operaționale.

Cele trei scurgeri de gaze par să indice mai degrabă un sabotaj decât un accident, dar nu este clar cine și de ce ar fi recurs la o asemenea acțiune.

Kremlinul, spre care se îndreaptă multe priviri, a negat orice responsabilitate a Rusiei și s-a declarat ''extrem de preocupat'', afirmând că nu trebuie exclusă ''nicio ipoteză, inclusiv cea a sabotajului''.

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze
polonia