VIDEO Moment istoric în Moldova. „Linia independenței”: A fost deschisă linia electrică care va conecta Republica Moldova direct la rețeaua europeană

A fost deschisă linia electrică care va conecta Republica Moldova direct la rețeaua europeană.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
VIDEO Moment istoric în Moldova. „Linia independenței”: A fost deschisă linia electrică care va conecta Republica Moldova direct la rețeaua europeană

Republica Moldova a inaugurat Linia Electrică Aeriană de 400 kV Vulcănești – Chișinău.

Până la construcția acestei linii, Republica Moldova depindea aproape în totalitate de tranzitul de energie electrică prin nodul energetic de la Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan (MGRES), aflată în regiunea transnistreană.

Noua linie permite transportul direct al energiei electrice din România și de pe piața europeană către Chișinău, ocolind complet regiunea transnistreană.

Peste 600.000 de persoane au rămas fără electricitate în urma unui atac al Rusiei în Ucraina CITEȘTE ȘI Peste 600.000 de persoane au rămas fără electricitate în urma unui atac al Rusiei în Ucraina

LEA Vulcănești – Chișinău reprezintă cea mai importantă investiție în infrastructura de transport al energiei electrice din R. Moldova din ultimele decenii, arată Ministerul Energiei de la Chișinău.

Odată pusă în funcțiune, linia electrică va putea transporta peste 50% din consumul de energie electrică al țării și va permite importul energiei din România și de pe piața europeană fără tranzitarea nodului energetic de la MGRES din regiunea transnistreană, consolidând astfel securitatea energetică și independența R. Moldova.

„Linia independenței” a fost începută în 2024

Linia electrică Vulcănești–Chișinău are o lungime de aproximativ 158 de kilometri și creează o rută suplimentară pentru transportul energiei electrice din România către centrul țării, fără tranzitarea nodului de la Cuciurgan.

Premierul Republicii Moldova, despre Unirea cu România: Nu poate fi redusă la un simplu plan B CITEȘTE ȘI Premierul Republicii Moldova, despre Unirea cu România: Nu poate fi redusă la un simplu plan B

Este o alternativă la linia Vulcănești–Moldgres–Chișinău, singura prin care se importa electricitate în R. Moldova, iar segmentul care trece prin regiunea transnistreană reprezenta o vulnerabilitate pentru securitatea țării, potrivit Radio Moldova.

Lucrările au început în aprilie 2024, iar darea în folosință a fost amânată de mai multe ori. Construcția liniei s-a încheiat în noiembrie 2025, iar stația de la Vulcănești a fost finalizată în iunie 2026.

Costul total este de aproximativ 61 de milioane de euro, dintre care 27 de milioane pentru construcția liniei, printr-un împrumut al Băncii Mondiale.

În primăvară. condițiile meteorologice severe au provocat avarii importante în rețeaua de transport a energiei electrice din Republica Moldova, afectând și linia electrică de înaltă tensiune (400 kV) Isaccea-Vulcănești, cea mai importantă interconexiune energetică dintre Republica Moldova și România.

Două linii electrice strategice de 400 kV au fost deconectate în urma descărcărilor electrice și a precipitațiilor abundente.

Wienerberger cumpără cel mai mare producător de cărămizi ceramice din Serbia CITEȘTE ȘI Wienerberger cumpără cel mai mare producător de cărămizi ceramice din Serbia

Un aspect esențial evidențiat de autorități este faptul că, deși avariile s-au produs la nivelul infrastructurii de transport de înaltă tensiune, consumatorii casnici și agenții economici nu au fost deconectați de la energia electrică. Potrivit responsabililor din sector, acest lucru a fost posibil datorită intervențiilor rapide ale dispecerilor și manevrelor operative realizate de echipele tehnice, care au reconfigurat sistemul pentru a evita întreruperile în alimentare.

În martie era semnalată o altă situație, în care atacul cu drone al Federației Ruse asupra traseului de pe teritoriul Ucrainei al liniei electrice de înaltă tensiune (400 kV) Isaccea-Vulcănești, cea mai importantă interconexiune energetică dintre Republica Moldova și România, a cărei deconectare a obligat atunci Chișinăul să declare stare de urgență în sector, a fost prezentat ca fiind unul deliberat.

Închiderea strâmtorii Ormuz ar putea alimenta inflația globală prin scumpirea plasticului CITEȘTE ȘI Închiderea strâmtorii Ormuz ar putea alimenta inflația globală prin scumpirea plasticului

Ulterior, linia Isaccea-Vulcănești, principala rută prin care Republica Moldova importă energie electrică din România, avariată ca urmare a atacului, a fost repusă în funcțiune, după lucrări de reparații.

″Linia este proprietatea Republicii Moldova. După ce această linie, care vine de la stația Isaccea și leagă România cu Republica Moldova, pe terenul Ucrainei, pe pământul ucrainean, această linie are o lungime de aproximativ 40 de km. În momentul în care această linie a fost construită, cu vreo 50 de ani în urmă, a fost ales cel mai optim traseu geografic pentru această linie, pentru că traversează Dunărea, pentru că zona are un specific mlăștinos și s-a ales cea mai scurtă rută pentru a construi această linie.

Deci, este linia noastră, dar Ucraina este în stare de război. Vă dați seama, transferul sau o mobilizare a personalului nostru în Ucraina, care să repare problema respectivă, ar implica anumite procese suplimentare, plus există riscul de securitate. Deci, sunt mai multe complexități, dar acest contract de servicii, de suport dintre cei doi operatori de sistem ne ajută ca să rezolvăm aceste situații″, a precizat atunci ministrul Energiei de la Chișinău.

Sursă: Moldelectrica

Sursă: Moldelectrica

 

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3408 +0.0010+0.02 %
1 USD4.7795 +0.0239+0.50 %
1 GBP6.4015 +0.0004+0.01 %
1 CHF5.8417 +0.0252+0.43 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

  Noul standard în imobiliare.
Partenerii noștri
Cele mai citite