Amânarea închiderii termocentralelor pe lignit: Senatul a aprobat în unanimitate prelungirea planului de restructurare al CEO, deși Comisia Europeană nu s-a pronunțat

Senatul a aprobat în unanimitate un proiect de modificare a ordonanței de urgență nr. 21/2022 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat pentru restructurarea companiei de stat Complexul Energetic Oltenia (CEO).
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Amânarea închiderii termocentralelor pe lignit: Senatul a aprobat în unanimitate prelungirea planului de restructurare al CEO, deși Comisia Europeană nu s-a pronunțat

Printre altele, draftul aprobat de Senat ca primă cameră sesizată stipulează că CEO mai poate efectua trageri din împrumuturi contractate cu garanția statului pentru asigurarea capitalului de lucru, ca parte a ajutorului de restructurare, până la 31 decembrie 2029.

Data-limită prevăzută de OUG în prezent în vigoare s-a împlinit la 31 decembrie 2025.

Asta echivalează cu  prelungirea datei-limită de implementare a planului de restructurare al CEO până la sfârșitul anului 2029.

ANUNȚ Ryanair, schimbare la lăsarea bagajelor la cală, valabilă de acum CITEȘTE ȘI ANUNȚ Ryanair, schimbare la lăsarea bagajelor la cală, valabilă de acum

″(...) nu susținem această prevedere, întrucât, în prezent, procedura de investigație asupra Planului de restructurare modificat al Complexului Energetic Oltenia SA, notificat la finalul anului 2025, este în derulare și nu există o decizie a Comisiei Europene care să aprobe prelungirea posibilității ca societatea Complexul Energetic Oltenia SA să contracteze împrumutul până în anul 2029. Prin urmare, există riscul de a genera neconformități în raport cu cadrul european privind ajutorul de stat.

De asemenea, menționăm că (...) Ministerul Finanțelor a fost autorizat să garanteze în procent de 100% unul sau mai multe împrumuturi contractate de societate în limita sumei de 195,8 milioane euro, pe o perioadă de 9 ani, în scopul asigurării capitalului de lucru, respectiv acoperirea necesarului de lichidități pentru susținerea activității companiei, termenul de tragere al acestui împrumut fiind de 31 decembrie 2025. Precizăm că, până în prezent, nu a fost emisă scrisoarea de garanție de către Ministerul Finanțelor″, se arată în punctul de vedere negativ asupra proiectului de lege al fostului guvern interimar Bolojan, emis pe 16 octombrie, cu puțin timp înainte de instalarea la Palatul Victoria a noului guvern Niculescu.

FOTO One United Properties își face intrarea pe piața din Miami CITEȘTE ȘI FOTO One United Properties își face intrarea pe piața din Miami

O altă modificare votată de Senat vizează plata anul acesta către CEO, de la bugetul de stat, a unei diferențe de grant de 425,8 milioane lei pentru finanțarea achiziției de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2), sumă aprobată de Comisia Europeană, dar nebugetată.

″(...) precizăm că, în bugetul aprobat Ministerului Energiei pe anul 2026, prin Legea nr. 43/2026 - Legea bugetului de stat, nu sunt prevăzule sume cu această destinație. Astfel, pentru anul 2026, se constată o creștere a necesarului de finanțare pentru acordarea de granturi în sumă de 425.838,4 mii lei, conducând la cheltuieli suplimentare și la un impact asupra deficitului bugetar″, a obiectat fostul Executiv.

ULTIMA ORĂ Dosarul ROBOR, a doua decizie în justiție. Instanța respinge și cererea BCR de suspendare a sancțiunii Consiliul Concurenței, după CEC Bank. Banca, amendată cu 577 milioane lei CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Dosarul ROBOR, a doua decizie în justiție. Instanța respinge și cererea BCR de suspendare a sancțiunii Consiliul Concurenței, după CEC Bank. Banca, amendată cu 577 milioane lei

Proiectul de lege trecut de Senat mai dispune ca plata aportului în numerar de 180 milioane euro al Ministerului Energiei la majorarea capitalului CEO, hotărâtă încă din 2022, să se facă în primul semestru al anului viitor, 2027. CEO se judecă de peste 1 an cu acționarul majoritar pentru a obliga autoritatea tutelară să-i plătească suma menționată.

″Chiar dacă Societatea Complexul Energetic Oltenia SA a realizat o parte semnificativă din măsurile de restructurare convenite, implementarea Planului de Restructurare a fost perturbată de evenimente externe și excepționale care au generat impredictibilitate și au restricționat capacitatea operațională a CE Oltenia, fapt pentru care, în luna august 2025, România a transmis Comisiei Europene Planul de Restructurare modificat, prin care s-a propus extinderea orizontului de implementare până în decembrie 2029, ceea ce echivalează cu o prelungire de aproximativ trei ani față de termenul limită prevăzut inițial.

Această ajustare de calendar nu este justificată doar de evoluțiile survenite și întârzierile din cauze obiective și independente controlului CE Oltenia, ci este indispensabilă pentru asigurarea punerii în funcțiune efectivă a tuturor noilor capacități de producție de energie, precum și pentru finalizarea integrală a tuturor măsurilor de restructurare asumate″, se menționează în expunerea de motive a draftului de lege inițiat de AUR, dar votat în unanimitate de senatori.

Camera Deputaților este cameră decizională.

ULTIMA ORĂ VIDEO Peste jumătate din comunele mici vor fi comasate. Mai mult de jumătate sunt ale PSD. Și unele orășele sunt vizate CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ VIDEO Peste jumătate din comunele mici vor fi comasate. Mai mult de jumătate sunt ale PSD. Și unele orășele sunt vizate

CEO s-a încadrat în termenul de conformare legal, 30 septembrie, în ceea ce privește predarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) aferente producției de energie de anul trecut.

Neîncadrarea în termen ar fi dus la penalități de 100 euro/certificat nepredat, fără exonerare de la obligația de achiziție.

″Complexul Energetic Oltenia a finalizat achiziția certificatelor de CO2 aferente producției de energie electrică din anul 2025, respectând obligațiile de conformare prin restituirea integrală a numărului de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (GES) corespunzătoare emisiilor de CO2 generate de producția de energie electrică în anul 2025.

Complexul Energetic Oltenia s-a încadrat, în fiecare an, în termenul prevăzut de legislația europeană și națională în vigoare pentru restituirea întregii cantități de certificate de CO2 corespunzătoare energiei produse″, a transmis CEO.

CEO a avut de predat 4.629.199 de certificate.

ULTIMA ORĂ Sechestru pe vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Sechestru pe vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia

Din acest total, 1,1 milioane certificate au fost împrumutate de companie, după cum a relatat în exclusivitate Profit.ro, iar restul – achiziționate din piață.                  

CEO a luat certificatele împrumutate de la o subsidiară elvețiană a gigantului global al tradingului de mărfuri Trafigura, conglomerat cu rulaj de peste 240 miliarde dolari anul trecut, relevă datele analizate de Profit.ro.

Drept garanție, compania românească de stat a cesionat în favoarea entității Trafigura Trading (Europe) SARL creanțe rezultate din contracte de vânzare angro a energiei electrice, încheiate cu clienții PPC Energie, Electrica Furnizare, OMV Petrom, GES Furnizare, Nova Power&Gas, Electrificare CFR SA, EFT Power, Electric Planners și Monsson Trading.

Contractul de împrumut de certificate CO2 prevede achitarea unui comision variabil, calculat în funcție de perioada efectivă de utilizare a certificatelor, iar în consecință, costul total al împrumutului nu poate fi stabilit cu exactitate înainte de finalizarea perioadei de utilizare.

SURPRIZĂ Siegfried Mureșan vrea desființarea Poliției Locale. “O singură Poliție Națională, un singur tip de polițist pe tot teritoriul României!” CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ Siegfried Mureșan vrea desființarea Poliției Locale. “O singură Poliție Națională, un singur tip de polițist pe tot teritoriul României!”

În prezent, certificatele CO2 se tranzacționează pe piața europeană la circa 85 euro/bucata, astfel că totalul obligației de conformare a CEO, de 4.629.199 certificate, ar valora acum peste 393 milioane euro. Cele 1,1 milioane de certificate împrumutate ar avea o valoare de 93,5 milioane euro.

Achizițiile (și împrumutul) au fost însă efectuate pe parcursul întregii perioade scurse până acum din anul 2026, iar o mică parte chiar în 2025.

Contravaloarea cheltuielilor cu certificatele CO2 din anul 2025 și a provizioanelor constituite pentru deficitul de certificate CO2 la 31.12.2025, în sumă de peste 2,05 miliarde lei, a reprezentat aproape 60% din cifra de afaceri a Complexului pe anul trecut, potrivit raportului pe 2025 al Complexului.

ANUNȚ România discută cu americanii un fond comun de investiții CITEȘTE ȘI ANUNȚ România discută cu americanii un fond comun de investiții

CEO estimează pentru anul acesta, comparativ cu 2025, înjumătățirea pierderilor și reducerea cu 18% a efectivului mediu de angajați.

Draftul de buget pe 2026 al companiei stipulează venituri totale de 3,303 miliarde lei, cu 23,3% (peste 1 miliard de lei) mai mici decât anul trecut. Cheltuielile sunt prognozate în scădere și mai amplă, de 27,7% (-1,487 miliarde lei), la 3,872 miliarde lei.

Astfel, documentul anticipează pentru anul în curs o pierdere netă de 572,64 milioane lei, cu 48,5% sub cea de 1,112 miliarde lei din 2025.

CEO și-a bugetat pentru 2026 un efectiv mediu de 6.509 salariați, cu 18% sub cel din 2025 (7.950).

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3426 +0.0018+0.03 %
1 USD4.7734 -0.0061-0.13 %
1 GBP6.4056 +0.0041+0.06 %
1 CHF5.8335 -0.0082-0.14 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

  Noul standard în imobiliare.
Partenerii noștri
Cele mai citite