Polonia trebuie să încurajeze fuziunea companiilor de stat

Polonia trebuie să încurajeze fuziunea companiilor de stat
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 apr 2020

Polonia ar trebui să continue fuziunea în rândul companiilor de stat, pentru a-și întări economia, afectată de pandemia de coronavirus (COVID-19), a afirmat ministrul Activelor Statului, Jacek Sasin, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Luni, grupul petrolier polonez PKN Orlen a finalizat preluarea companiei de utilități Energa și a anunțat că vrea să achiziționeze rivala mai mică Lotos, dacă va obține aprobarea Comisiei Europene, scrie Agerpres.

Prognoză sumbră în Austria - Deficit de 10 % din PIB, datorie la 80% din PIB CITEȘTE ȘI Prognoză sumbră în Austria - Deficit de 10 % din PIB, datorie la 80% din PIB

"Consolidarea companiilor de stat este în direcția potrivită. Trebuie creați jucători mari, puternici și, odată ce bugetele de investiții sunt combinate, ei vor putea implementa proiecte ambițioase, se vor dezvolta și vor concura pe piața din Europa", a spus Sasin. Acesta a adăugat, referitor la preluări: "PKN nu și-a spus ultimul cuvânt".

De asemenea, ministrul Activelor Statului a sugerat că Polonia ar trebui să aibă un control mai mare asupra economiei, pentru a lupta contra crizei provocate de epidemie.

"De mulți ani ni se spune că statul nu ar trebui să fie prezent în economie ... este ceva rău când statul este proprietar. Ni s-a spus că un capital nu are naționalitate și e bine dacă există mult capital străin. Astăzi, în lumina evenimentelor din jurul nostru, vedem cât de greșite sunt aceste teorii", a apreciat Sasin.

viewscnt
Afla mai multe despre
companii de stat
polonia