Un oraș austriac protestează față de turismul în masă

Un oraș austriac protestează față de turismul în masă
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 aug 2023

Localnicii din orașul austriac Hallstatt au luat parte la o manifestație împotriva turismului de masă. Hallstatt, care face parte din Patrimoniul Mondial, are puțin peste 700 de locuitori - dar ajunge să primească până la 10.000 de vizitatori pe zi în timpul sezonului de vârf, relatează BBC.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Locuitorii solicită limitarea numărului de turiști pe zi și interzicerea circulației autobuzelor turistice după ora locală 17:00, scrie News.ro.

\ CITEȘTE ȘI "Blestemul vârstei de 35 de ani": Țara unde milenialii sunt deja prea bătrâni pentru unii angajatori

Deși turismul a fost benefic pentru economia Hallstatt-ului, unii localnici spun că sunt pur și simplu prea mulți vizitatori.

Hallstatt, cu casele sale vechi și pitorești pe malul unui lac alpin limpede, înconjurat de munți stâncoși, a devenit un punct de atracție al turismului în ultimii ani.

În 2006, a apărut într-o dramă romantică sud-coreeană - ceea ce i-a sporit popularitatea în Asia -, iar o replică a orașului a fost construită în China șase ani mai târziu.

Mulți vizitatori vin în căutarea selfie-ului perfect, având ca fundal lacul, turla subțire a bisericii de culoare gri deschis și peisajul montan uimitor.

Fiind una dintre cele mai suprasolicitate destinații din Europa, unii localnici spun că sunt pur și simplu prea mulți vizitatori, în special excursioniști de o zi, care sunt aduși în oraș cu autocare mari.

Grecia a înregistrat venituri record din turism CITEȘTE ȘI Grecia a înregistrat venituri record din turism

Deocamdată, la fel ca Veneția și alte locuri afectate de ceea ce se numește turismul excesiv, se pare că Hallstatt va trebui să suporte binecuvântările mixte ale popularității sale.

În luna mai a acestui an, locuitorii au ridicat pentru scurt timp un zid de lemn în cel mai popular loc pentru selfie-uri, blocând vederea Alpilor, în semn de protest față de poluarea fonică și de trafic. În urma reacțiilor de pe rețelele sociale, acesta a fost îndepărtat. Atunci, primarul orașului a declarat că dorește să reducă cu o treime numărul de autobuze care trec prin Hallstatt.

Hallstatt primea aproximativ un milion de vizitatori pe an înainte de pandemia Covid-19.

viewscnt
Afla mai multe despre
hallstatt
turism