Secretarul american al energiei, Chris Wright, a cerut țărilor din UE care continuă să cumpere combustibili fosili din Rusia să renunțe la campania împotriva eforturilor blocului european de a pune capăt dependenței energetice de Moscova și să cumpere în schimb din America, relatează POLITICO.
Vorbind vineri la un eveniment la Bruxelles, unde a avut întâlniri săptămâna aceasta cu oficiali cu care a discutat despre creșterea importurilor de gaz natural lichefiat din SUA și întreruperea fluxului de fonduri care finanțează războiul Rusiei împotriva Ucrainei, Chris Wright a declarat că ar fi de preferat ca Europa să se aprovizioneze de la „prietenii săi”, scrie News.ro.

Întrebat de POLITICO dacă țări precum Ungaria și Slovacia, care s-au opus eforturilor Comisiei Europene de a elimina treptat gazul rusesc, ar trebui să pună capăt în cele din urmă relațiilor cu Kremlinul, Wright a răspuns „absolut”.
„Vrem să înlocuim tot gazul rusesc. Președintele Trump, America și toate țările UE, vrem să punem capăt războiului ruso-ucrainean”, a declarat Wright. „Cu cât putem strangula mai mult capacitatea Rusiei de a finanța acest război criminal, cu atât mai bine pentru noi toți. Așadar, răspunsul la întrebarea dvs. este: absolut”, a spus oficialul american.
În același timp, Wright a solicitat țărilor europene să găsească alternative la energia nucleară rusă, afirmând: „Vrem să vedem tehnologie nucleară provenind din Statele Unite sau din cadrul UE”.

Joi, cea mai înaltă instanță a UE a decis că executivul european a greșit atunci când a permis Ungariei să acorde ajutoare de stat pentru a finanța o extindere majoră a instalațiilor sale nucleare cu „sprijinul Rusiei”. Curtea Europeană de Justiție a declarat că oficialii ar fi trebuit să stabilească dacă construcția centralei Paks II, în parteneriat cu firma de stat rusă Rosatom, a încălcat regulile de achiziții publice.
Prim-ministrul populist al Ungariei și aliatul lui Trump, Viktor Orbán, a militat mult timp în favoarea proiectului Paks II și împotriva sancțiunilor UE împotriva Rusiei, inclusiv a planului comisarului pentru energie Dan Jørgensen de a elimina treptat toate importurile de gaz din această țară până în 2027.