Vladimir Putin, ieșire dură: Rusia "le va sparge dinții" tuturor celor care vor încerca să "înhațe" ceva de la ea

Vladimir Putin, ieșire dură: Rusia "le va sparge dinții" tuturor celor care vor încerca să "înhațe" ceva de la ea
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 mai 2021

Rusia se confruntă periodic cu tentative ale unora de "a înhăța" ceva de la ea, însă ea "le va sparge dinții" tuturor celor care intenționează să facă aceasta, a declarat președintele rus Vladimir Putin, în cadrul unei ședințe a comitetului organizatoric rus "Pobeda", informează TASS.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit lui Putin, unii "se încumetă să afirme public că bogățiile siberiene aparțin în mod injust unei singure țări". "Este ciudat să auzi asemenea lucruri, însă ele se fac uneori auzite", a spus Putin.

"Toți vor să ne muște de ceva și să înhațe ceva de la noi. Însă, ei trebuie să știe, cei care intenționează să facă asta, că noi le vom sparge dinții tuturor, astfel ca ei să nu mai poată mușca", a subliniat președintele Rusiei, potrivit Agerpres.

eMAG a atins nivelul “net zero” al emisiilor de dioxid de carbon pentru operațiunile sale CITEȘTE ȘI eMAG a atins nivelul “net zero” al emisiilor de dioxid de carbon pentru operațiunile sale

Vladimir Putin este convins că mulți continuă să pună piedici Federației Ruse, pentru că mulți oponenți pur și simplu nu au nevoie și se tem de o astfel de țară. "Indiferent ce am face noi, indiferent cât de tare am dori să le satisfacem poftele celor care încearcă să ne pună piedici, oricum ei vor continua să facă aceasta, pentru că mulți dintre oponenții noștri nu au nevoie de o astfel de țară precum Rusia", a declarat el.

Potrivit lui Putin, unii consideră Rusia prea mare chiar și după ce ea și-a pierdut "o bună parte din teritoriile istorice după destrămarea Uniunii Sovietice".

"Uniunea Sovietică nu este nimic altceva decât Rusia istorică, doar că ea se numea altfel și conținutul ideologic era, desigur, altul, însă din punct de vedere geopolitic aceasta este Rusia istorică", a afirmat președintele rus. "Chiar și după ce o treime din potențial a fost pierdut, oricum pentru unii Rusia este prea mare", a constatat Putin, dând în acest context un citat din țarul Alexandru al III-lea al Rusiei: "De imensitatea noastră se tem toți".

Vladimir Putin a subliniat că Rusia are "cele mai moderne forțe nucleare de descurajare din lume" și a amintit că Federația Rusă s-a dotat cu un nou tip de armă strategică: sistemul de rachete "Avangard" cu rază de acțiune intercontinentală și care poate dezvolta o viteză hipersonică. El a mai menționat "noile complexuri aviatice", "navele și submarinele, cele mai moderne aparate fără pilot".

Cu toate acestea, Vladimir Putin a susținut că Rusia nu își militarizează economia și că procentul din PIB alocat pentru apărare se reduce în fiecare an.

viewscnt
Afla mai multe despre
vladimir putin
rusia