Viitorul Guvernanței – teme în prim-plan: România și procesul de aderare la OECD

Viitorul Guvernanței – teme în prim-plan: România și procesul de aderare la OECD
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 mai 2024

Într-o lume în care guvernanța ghidează dezvoltarea economică și socială, dar și stabilitatea societăților, importanța structurilor solide de guvernanță este fundamentală. Conferința internațională organizată de Envisia – Board of Elites, având ca temă „Viitorul Guvernanței” sub umbrela „Provocări ale guvernanței într-un ecosistem global”, se anunță a fi o explorare dinamică a tendințelor actuale de guvernanță la nivel global, regional și local.

Evenimentul, ajuns la cea de-a treia ediție, va reuni unii dintre cei mai cunoscuți lideri de opinie și experți în domeniul guvernanței, profesioniști în consilii de administrație și executivi de top la nivel internațional. Conferința își propune să analizeze nuanțele și particularitățile guvernanței în contextul actual. Va aborda, de asemenea, și provocările, dar și diversele oportunități care caracterizează guvernanța contemporană, relevantă atât pentru sectorul privat, cât și pentru cel public.

Urmărește-ne și pe Google News

Un punct de interes al conferinței va fi discuția despre evoluția conceptului și a principiilor bunei guvernanțe în România, cu o privire asupra progreselor realizate și direcțiilor vizate de acestea în cadrul procesului de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
28 noiembrie - Profit Financial.forum

Recent, OCDE a demarat o analiză detaliată a guvernanței întreprinderilor de stat din România, un demers crucial pentru alinierea la standardele internaționale de excelență. Începând cu adoptarea unor reforme fundamentale în anul 2011, România a arătat un angajament constant în reformarea cadrelor sale de guvernanță. Raportul recunoaște reformele implementate anterior și subliniază că, deși s-au înregistrat progrese semnificative, persistă anumite dificultăți, cum ar fi slaba implementare și necesitatea unei mai mari autonomii a consiliilor de administrație. Recomandările OCDE, care includ sporirea transparenței și consolidarea controlului intern, oferă o hartă strategică pe care România este pregătită să o urmeze.

Integrarea României în OCDE nu reprezintă o formalitate diplomatică, ci o călătorie transformatoare ce promite să rafineze semnificativ structurile de guvernanță. Pentru orice țară, în particular România, îmbunătățirea standardelor de guvernanță poate duce la creșterea eficienței și, în final, la oferirea unor servicii mai bune pentru societate. Această tranziție este esențială pentru a cultiva un avantaj competitiv la nivel global și pentru a îmbunătăți climatul investițional, elemente necesare pentru creșterea economică și stabilitate. Participanții la conferință vor obține o perspectivă valoroasă asupra acestor procese și asupra implicațiilor mai largi ale evoluției guvernanței.

Conferința, în ansamblu, oferă o oportunitate unică de a aprofunda înțelegerea ariei de guvernanță fie că este vorba de spațiul public sau privat, a inteligenței artificiale, PNRR, a ce presupune revizuirea strategiilor corporative în contextul sustenabilității, de a învăța din expertiza cumulate de experiența vorbitorilor și de a interacționa cu o comunitate profesională care împărtășește un angajament față de excelență în practicile de guvernanță.

Pe măsură ce România avansează in procesul de aderare la OCDE, această conferință devine, într-adevăr, o platformă necesară pentru înțelegerea și contribuția pe care o pot avea toate părțile interesate de dialogul privind guvernanța, care va oferi o imagine mai clară a viitorului și a poziționării României într-un ecosistem global.

Conferința se remarcă printr-o selecție impresionantă de vorbitori, fiecare lider în domeniul său, acoperind arii diverse din spațiul economico-socio-politic pentru a putea creiona o imagine de ansamblu cu perspective valoroase privind provocările și oportunitățile guvernanței în contextul actual global:

Secretariatul General al Guvernului (SGG), Mircea Abrudean, Secretar general al Guvernului, cu rang de ministru

  • NATO, Mircea Geoană, Secretar General Adjunct
  • Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Sara Sultan, Acting Head of Unit
  • IFC - International Finance Corporation, Cristian Nacu, Senior Country Officer pentru România
  • EBRD, Justin Robertson, Head of Board Development & Expert Network
  • Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, Secretar de Stat/Coordonator Național pentru procesul de aderare a României la OCDE
  • Secretariatul General al Guvernului (SGG), Adrian Țuțuianu, Secretar General Adjunct al Guvernului cu rangul de Secretar de Stat
  • Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), Mihai Precup, Președinte
  • Cancelaria Primului Ministru, Florin Spătaru, Consilier de Stat
  • KPMG Romania, Adela Ciucioi, Deputy Head of Audit, Membru al Consiliului de Administrație
  • PwC Romania, Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner, Advisory Leader
  • EY, Aurelia Costache, Partner, AI & Data Leader
  • Deloitte Legal, Andrei Burz-Pînzaru, Partner
  • Petrom, Christina Verchere, CEO
  • Foreign Policy Research Institute & Geopolitical Futures, Antonia Colibășanu, Senior Fellow și Analist Principal
  • Henley Business School și Envisia Business School, Andrew Kakabadse, Profesor de Guvernanță și Leadership Strategic | Președinte futureStation, Diana Stafie, Fondator și Foresight Strategist
  • Markets & Money Advisory, Profesor Lars Christensen, CEO/Fondator

Moderatori:

  • Adriana Lobdă, MABPD, Membru Fondator, Membru al Consiliului de Administrație ENVISIA-Boards of Elite
  • Gabriela Hârțescu, PhD, Decan & COO, Membru  al Consiliului de Administrație Envisia - Boards of Elite, Președinta Comitetului Academic IASE, Visiting Fellow - Henley Business School
  • Oana Osman, Editor in Chief Profit.ro
  • Radu Magdin, PhD, CEO Smartlink Communication

Perspectivele expuse de vorbitori vor asigura o înțelegere cuprinzătoare a spațiului de guvernanță din România, în special în raport cu integrarea sa în OCDE, pregătind scena pentru o discuție relevanță pentru toți cei interesați..

Mai multe detalii despre agenda evenimentului și despre vorbitorii pot fi găsite urmând link-ul: https://www.envisia.eu/en/posts/future-of-governance-international-conference- 2024

viewscnt
Afla mai multe despre
envisia
conferinta