Unele din jocurile companiei vor fi disponibile pe televizoarele inteligente și stick-urile de streaming, iar telefonul va juca rolul controller-ului.
Până acum jocurile oferite de Netflix puteau fi jucate doar pe dispozitivele mobile.

Decizia elimină segmentarea dintre jocuri și conținutul video, ambele tipuri de conținut putând fi redate pe televizoare.
Nu toate jocurile vor fi însă disponibile de la început pe televizor. Peters, care supervizează eforturile companiei pe partea de jocuri, spune că au prioritate jocurile care au o componentă de socializare, precum Boggle Party, Pictionary: Game Night, Tetris Time Warp și Lego Party.
Apoi, portarea pe TV va avea în vedere anumite categorii de jocuri, precum cele pentru copiii și jocurile de renume, precum Grand Theft Auto.
Peters spune că eforturile Netflix în zona jocurilor merită nota B minus, după ce compania a renunțat la pretențiile de a dezvolta jocuri AAA.