Pe 28 mai, la Milano, Real Madrid a câștigat a 11-a finală a Ligii Campionilor, din 14 disputate, dovedind, încă o dată, că e cea mai fiabilă echipă într-un meci de o asemenea miză. Ultimele cinci finale jucate de ”galactici” au însemnat tot atâtea trofee cucerite, un record istoric în competiție. O singură dată s-a mai întâmplat ca o echipă să câștige cinci finale la rând. A fost vorba tot de Real Madrid, în perioada 1956-1960, când a câștigat primele cinci din cele 11 titluri care îi împodobesc azi vitrina.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Sigur, se poate contesta, și o recunosc chiar și fanii ”blanco”, La Undecima a fost cel mai ”urât” și facil din cele 11 trofee. Pentru prima dată de când Liga Campionilor se joacă în acest format, o echipă câștigă titlul fără a întâlni pe parcurs nici o altă fostă campioană: PSG, Șahtior, Malmo, AS Roma, Wolfsburg, Manchester City și Atletico. Ultima care reușise asemenea performanță fusese chiar Steaua, în urmă cu 30 de ani. Roș-albaștrii învinseseră atunci Vejle, Honved, Kuusysi, Anderlecht și Barcelona. În plus, a fost primul din cele 11 trofee ale Realului care a fost câștigat la loviturile de la 11 metri. Împotriva singurei echipe care a pierdut primele trei finale jucate: Atletico Madrid (1974, 2014, 2016). Nicio altă formație nu a reușit contraperformanța asta.
Istoria va reține puțin, dacă nu chiar deloc, faptul că Real Madrid a avut noroc, că Atletico i-a pavat drumul spre titlu eliminând numele grele Bayern și Barcelona, că Zidane a doborât nenumărate recorduri câștigând trofeul la debutul ca antrenor profesionist, după doar puțin peste patru luni în funcție, că starurile Cristiano Ronaldo și Gareth Bale au fost ca și inexistente în finala de la Milano și așa mai departe. Dacă ar fi justă, însă, istoria ar trebui totuși să țină minte un nume legat de La Undecima: Carlos Henrique Casimiro. Fost Joao Carlo, actual Casemiro.
Brazilianul de 24 de ani i-a adus Realului stabilitatea care i-a lipsit în ultimii 13 ani în linia mediană. Zidane, care a fost martor în 2003 la plecarea compatriotului Claude Makelele, a intuit că acesta e primul lucru pe care trebuie să-l rezolve în calitate de antrenor al ”galacticilor”. La urma urmei, el a fost cel care a suferit cel mai mult după plecarea închizătorului francez la Chelsea în 2003.
”Știați că atunci când juca în Brazilia era un leneș care ura să se antreneze?”
UEFA, la fel ca FIFA, obișnuiește să acorde premiul de cel mai bun jucător al finalelor starurilor sau jucătorilor deja consacrați. Așa a făcut, pe 28 mai, când i-a acordat titlul de jucător al finalei lui Sergio Ramos, marcatorul golului echipei ”blanco”. Totuși, titlul este nemeritat. Nimic n-ar fi fost posibil fără brazilianul de 24 de ani, care nu strălucește la capitolul tehnică, deși nu îi lipsește, dar cu o determinare care l-a făcut cel mai bun recuperator de mingi al finalei (15). A avut 92 de atingeri ale mingii, mai multe ca orice alt jucător al lui Real Madrid, șase dueluri aeriene câștigate (la fel ca Sergio Ramos și Saul Niguez), 8 tacklinguri (mai multe decât oricine de pe teren), 3 intercepții, 7 degajări și 9 pase lungi reușite (fiind bătut, logic, doar de portarul Keylor Navas). Cu 65 de pase, Casemiro a fost depășit doar de metronomul Luka Modric. Toate aceste cifre îl atestă pe brazilian drept omul finalei.
Atitudinea și randamentul lui Casemiro sunt o surpriză pentru unii. Pentru alții, nu. Edmilson, mijlocașul brazilian campion al lumii în 2002 și jucător al Barcelonei în epoca lui Ronaldinho, se plânge acum de faptul că jucătorii brazilieni devin serioși doar când ajung în Europa. ”Tocmai am văzut finala Champions League. Casemiro a fost unul dintre jucătorii cei mai elogiați. Unii spun că Sao Paulo l-a vândut la preț de nimic, dar nimeni nu știe că în acel moment Casemiro era un leneș, căruia nu-i plăcea deloc să se antreneze. De ce trebuia să ajungă în Europa ca să se schimbe? Unii brazilieni tratează fotbalul aici nu ca o profesie, ci ca o întâlnire cu amicii”, s-a lamentat fostul internațional.
Casemiro a fost una dintre promisiunile lui Sao Paulo, dintr-o echipă din care mai făceau parte Neymar și Lucas Moura și care a câștigat Sudamericanul U-20 în 2011 cu o echipă a Braziliei din care mai făceau parte Willian, Oscar, Alex Sandro sau Fernando. În acea echipă înțesată de talente, Casemiro încă nu era Casemiro. Era Joao Carlao. În următorii doi ani, însă, greutățile vieții de acasă și problemele personale l-au făcut să dispară pentru doi ani de pe harta fotbalului. Se îngrășase, își pierduse postul de titular la Sao Paulo și era pe punctul de a renunța la fotbal. Dar apoi, de nicăieri, a venit transferul la Real Madrid.
În 2013 a fost adus de Jose Mourinho, aproape pe nesimțite, fără surle și trâmbițe, pentru a juca la echipa a doua. După șase luni, sub formă de împrumut, Casemiro i-a convins pe șefii echipei de pe Santiago Bernabeu să plătească 5,5 milioane de euro, suma de transfer definitiv. Sao Paulo aproape că se bucura că scăpa de ”leneșul” Joao Carlao.
În acel sezon, la echipa mare nu a prins decât 655 de minute, dar a fost suficient pentru a arăta ce poate deveni. A fost împrumutat sezonul următor la Porto, unde a explodat definitiv și și-a câștigat dreptul de a reveni, de data asta ca jucător consacrat, la Real Madrid. Mai întâi a fost Rafa Benitez care i-a dat ocazia de a fi titular, dar abia sub comanda lui Zidane brazilianul a devenit un punct fix în echipă și unul dintre principalii artizani ai titlului european cucerit pe 28 mai, la Milano.
Real Madrid a câștigat trofeul marcând cele mai multe goluri, primind cele mai puține și dând golgheterul competiției, Cristiano Ronaldo, cu 16 reușite. Dar a fost Casemiro cel care a făcut toate astea posibile.
Acum 14 ani, un voleu fabulos al lui Zinedine Zidane transforma o banală ”lumânare” în cel mai frumos gol al unei finale Champions League. Acel meci, câștigat cu 2-1 de Real în fața lui Bayer Leverkusen, avea să aducă al nouălea trofeu în vitrinele echipei madrilene. În spatele lui Zidane, însă, juca un mijlocaș neobosit, cu un fizic impunător, de care nu trecea nicio minge. Se numea Claude Makelele și a fost atât de determinant în cei trei ani jucați pe Bernabeu, încât numele să a devenit sinonim cu postul pe care îl juca. La fel cum Xerox sau Adidas s-au impus în limba română ca referințe ale produselor pe care le denumeau.
”Avem nevoie de un Makelele” s-a spus de sute de ori în sezoanele care au urmat, de fiecare dată când Real Madrid eșua în Europa. Și a făcut-o destul de des, după plecarea francezului de la închidere. Zidane, care avea spatele păzit de Makelele și la naționala Franței, în acea perioadă, știe cât de important e un jucător cu asemenea caracteristici și, de aceea, ca antrenor, a fost partizanul acordării unui rol principal brazilianului. Deși îi lipsea experiența lui Jose Mourinho, Carlo Ancelotti, Manuel Pellegrini sau Rafa Benitez, Zizou a fost cel care a intuit cel mai bine ce i-a lipsit echipei în ultimii 13 ani, perioadă în care Real Madrid a adus doar staruri cu potențial ofensiv și dribling năucitor, care vând sute de mii de tricouri, dar care strălucesc doar de la jumătatea terenului în sus.
Casemiro nu e un mijlocaș virtuos, plăcut ochiului. Nu are grația și impozanța lui Xabi Alonso sau Busquets, dar a compensat prin generozitatea în efort, care compensează în ”recalibrări” defensive o echipă cu o atât de mare forță ofensivă, cum e Real Madrid. Timp de 13 ani, nimeni nu a făcut această ”muncă murdară” în linia mediană a Realului la fel de bine. Diego Simeone a fost ”profet”. I-a pronunțat numele de șase ori în conferința de presă premergătoare finalei UCL. ”Pentru echilibrul adus, Casemiro este cel mai important jucător al lui Real, cu siguranță. El permite coechipierilor să se regrupeze mai bine, dacă pierd mingea, ajutându-i astfel să-și mențină potențialul ofensiv”, spunea ”Cholo”. ”Casemiro a fost Makelele al nostru în acest sezon. Ne dă siguranță, știm că în spatele nostru e el, acolo, atacând și blocând tot ce mișcă”, l-a elogiat și Gareth Bale pe coechipierul său, înaintea meciului cu Atletico din finală, unde brazilianul i-a răsplătit încă o dată încrederea.
Casemiro a fost omul care a transformat-o pe Real, la Milano, dintr-o echipă virtuoasă, estetică, într-una după chipul și asemănarea adversarei pregătite de ”Cholo” Simeone: tenace, determinată și disciplinată. Dacă vrei s-o bați pe Atletico, trebuie să devii Atletico. Lăsat în afara echipei de start la primul El Clasico al sezonului, în noiembrie, Casemiro a privit de pe bancă dezastrul din teren: Barcelona a câștigat cu 4-0 pe Santiago Bernabeu.
În returul din aprilie, Casemiro a fost titular, iar Real Madrid a câștigat cu 2-1. În ultimul derby cu Atletico, înaintea finalei, alb-roșiii au învins-o iar pe rivala de pe Bernabeu: 1-0. Zidane, chiar după înlocuirea lui Benitez, prefera încă un trio Modric-Kroos-Isco în linia de mijloc. În următoarele meciuri, 3-1 cu Levante, 7-1 cu Celta Vigo și 2-0 cu Roma, s-a produs o schimbare: Casemiro era deja titular. Probabil atunci a înțeles și ultimul fan ”merengue” că un jucător ca brazilianul aduce echilibrul necesar în meciurile mari. De atunci, Zidane nu a mai renunțat la ”stânca” din centrul terenului. Casemiro a jucat în 35 de meciuri, în toate competițiile, în sezonul recent încheiat, perioadă în care Real Madrid a pierdut doar de două ori!
Cotidianul spaniol AS l-a declarat omul sezonului la Real. ”A fost prima sa finală, dar cu atitudinea asta sigur nu va fi și ultima”, l-au elogiat jurnaliștii madrileni.
Casemiro are povestea pe care o are aproape orice brazilian. Crescut într-un cartier sărac doar de mama sa, întrucât tatăl său și-a abandonat familia când el avea doar 3 ani, brazilianul trăia cu mama și cei doi frați - Lucas și Blanca - fără a avea o locuință fixă. ”Mă plimbam din casa mătușii în casa bunicii, pentru că nu încăpeam toți în a noastră. De multe ori mă rugam de colegi să mă lase să dorm la ei, pentru a ajunge la timp la antrenament”, povestește azi Casemiro. ”Mama mea muncea de dimineață până seara. Ne lăsa singuri acasă, cu mâncarea pregătită. Când veneam de la școală, încălzeam mâncarea pentru ceilalți, iar apoi aveam grijă de ei până seara, când se întorcea mama. Apoi plecam, la mătușa sau la bunica, unde dormeam. Dimineața o luam de la capăt”, mai spune fostul Joao Carlao, care a văzut, ca atâția alții, în fotbal șansa de a ieși din sărăcie.
”În fiecare seară, pe la ora 17:00, trecea doamna cu căruciorul cu iaurturi. Nu aveam bani să ne cumpărăm. Când vedea că se apropie ora, la fără un sfert, mama îmi spunea: ”Fiule, hai să mergem acasă că s-a făcut târziu”. Acum, glumesc adesea cu mama pe subiectul ăsta. Din primul salariu, m-am dus la supermarket și am cumpărat 80 de cutii de iaurt”, povestește amuzat, acum, Casemiro.
A trecut prin toate. A fost sărac, nu avea unde dormi, a visat la o carieră, a renunțat la vise, i-a revenit speranța, a pierdut-o iar, a luptat, a abandonat, a fost Joao Carlao, iar apoi a devenit Casemiro, a strâns din dinți și a aruncat prosopul, numai pentru a-l ridica iar de jos și a merge mai departe.
La 16 ani, când a obținut primul său contract de profesionist, după ce și-a făcut damblaua cu iaurturile Yakult, o marcă foarte populară printre copiii brazilieni, și-a anunțat mama că nu va trebui să mai muncească niciodată. În cele din urmă, s-a ținut de cuvânt. Acum e titular în cea mai mare echipă din istoria fotbalului. E plămânul lui Real Madrid. E noul Makelele. Iar Magda, mama sa, mai cumpără din când în când, de la doamna cu căruciorul cu Yakult, câteva cutii de iaurt pe care le dăruiește copiilor săraci din cartier. Pentru ca nicio mamă să nu-i mai spună fiului ei ”Hai acasă, fiule, că e târziu” la ora 17 fără un sfert.