Coreeni de la LG au anunțat oficial data la care vor lansa vârful de gamă de anul acesta, modelul G5.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
LG G5 va fi prezentat oficial pe 21 februarie. Data aleasă nu este o mare surpriză, ținând cont că se știa faptul că lansara va avea loc în preajma celui mai mare târg de tehnologii mobile, Mobile World Congress. Acum știm cu certitudine că G5 va fi lansat cu exact o zi înaintea deschiderii oficiale a târgului.
Spre deosebire de anul trecut, când LG nu s-a grăbit să lanseze modelul G4 la deschiderea târgului, anul acesta compania dă dăvadă de mai mult curaj și face lansarea exact în aceeași zi cu mult mai mediatizatul flagship al marilor rivali de la Samsung.
Cum era de așteptat, cei de la LG au păstrat informațiile despre G5 pentru momentul lansării, singurele date vehiculate acum fiind la nivel de zvonuri. Dar vorbim de zvonuri care de regulă se confirmă, din surse de încredere.
O astfel de sursă este celebrul Evan Blass. De la acesta aflăm că G5 ar putea surprinde cu un ecran secundar. Camera de tip dual-lens și cititorul de amprente sunt date și ele ca sigure.
De asemenea, nu ar fi nicio surpriză dacă smartphone-ul celor de la LG va fi dotat cu procesor Snapdragon 820, ca mai toate flagship-urile de la acest început de an.
O caracteristică atipică, care ar da o notă de originalitate smartphone-ului LG G5, ar fi sistemul modular care ar permite schimbarea facilă a anumitor componente, cel mai probabil a bateriei.
Dacă aceste informații despre LG G5 se vor confirma, vom afla pe 21 februarie.