Aceasta este prima suspendare a proiectului de la pandemie.
„Din cauza vremii nefavorabile, anul acesta Hotelul de Gheață nu se poate construi în condiții optime și sigure. Ne pare foarte rău pentru această situație”, se precizează pe site-ul organizatorilor.
Hotelul de Gheață, situat la o altitudine de 2.000 de metri, a fost o atracție pentru turiști, oferind experiența unică de a sta în camere sculptate manual din blocuri de gheață tăiate din lacul înghețat, arată Turnul Sfatului.
În fiecare sezon, hotelul prezenta teme noi, cu camere decorate cu statui și sculpturi care fascinau vizitatorii.
Primul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac a fost construit acum 20 de ani. În iarna trecută, prețul pentru o noapte de cazare varia între 100 și 150 de euro, în funcție de cameră și de tematica aleasă.
La peste 2.000 de metri, în Munții Făgăraș, zăpada depășește pe alocuri 30 de centimetri. Însă temperaturile au oscilat între minus 3 și 2 grade Celsius, notează Știrile ProTV.
Pentru hotel e nevoie de blocuri mari din gheață, tăiate în anii trecuți din apa bocnă a lacului.
















