Informația rezultă dintr-o anchetă DNA.
100.000 de euro a fost suma plătită de director în schimbul clasării unui dosar, arată Hotnews.

Ofițerul DOS îi prezenta directorului interceptări din dosare, îi explica cum intră noaptea în locațiile celor vizați de mandatele de supraveghere pentru a monta aparatura specială și îl sfătuia cum să se ferească, potrivit hotărârii Tribunalului Argeș.
Pentru că a recunoscut faptele, DNA i-a stabilit o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare, însă judecătorii au respins, în 17 septembrie, acordul de recunoaștere a vinovăției, motivând că pedeapsa este nejustificat de blândă.
Decizia a fost contestată atât de ofițerul inculpat, cât și de DNA.

Reprezentanții Fildas-Catena au transmis că directorul implicat în dosarul de corupție nu mai lucrează în companie din iulie 2024.
Cum a pornit totul
În iunie 2021, o sesizare anonimă trimisă unei secții de poliție din Argeș semnala că în comuna Bradu a fost construit un depozit fără a se respecta proiectul și autorizația de construire. În sesizare se menționa că respectivul depozit a fost închiriat companiei Fildas Trading Pitești, arată ancheta DNA.
„În condițiile în care ofițerul de poliție îl cunoștea pe directorul general Fildas, i-a pretins suma de 100.000 de euro, sub promisiunea că îi vor remite procurorului de caz și-l vor determina, astfel, să adopte o soluție de clasare”, arată procurorul DNA în acordul de recunoaștere a vinovăției.
„M-am speriat”
Audiat de procurori, reprezentantul Fildas a detaliat momentul primei întâlniri – ianuarie 2022 – cu polițistul. Acesta l-a anunțat și despre existența unui dosar penal „în legătură cu anumite relații care ar fi existat cu medicii care prescriu rețete, nivelul de salarizare, beneficii pentru orientarea rețetelor medicale către farmaciile Catena”.

Ofițerul i-a arătat mai multe înscrisuri care cuprindeau date din activitatea grupului farmaceutic Fildas, având antetul Ministerului Afacerilor Interne, conform acordului de recunoaștere a vinovăției.
Deși a susținut că era convins că acuzațiile nu pot fi probate, directorul Fildas Trading a acceptat să plătească suma de 100.000 de euro cerută de polițiști, în schimbul clasării, invocând rațiuni strategic, arată sursa citată.
Fiind început de an, urmau să fie reînoite contractele cu producătorii de medicamente iar un astfel de scandal ar fi putut avea repercusiuni asupra societății. În plus, polițistul l-ar fi atenționat că dacă va fi făcut public cazul, imaginea companiei va fi compromisă, chiar dacă ar fi fost găsit nevinovat.
"Odată intrat în troaca de porci, nu te mai spală nimeni”, i-ar fi spus ofițerul directorului, potrivit datelor din dosarul ajuns pe rolul Tribunalului Argeș.
„M-am speriat mai ales că era la începutul anului, când trebuiau reînnoite contractele cu producătorii de medicamente iar un astfel de scandal ar fi avut repercusiuni asupra firmei, putând duce la faliment.

Mi s-a spus că acest dosar poate fi rezolvat în schimbul unei sume de bani care urma să ajungă la procurorii ce instrumentau dosarul penal, în acest sens comunicându-mi că ar fi necesară suma de 100.000 de euro, sumă care trebuia să ajungă integral la procurori. Nu mi-a indicat numele procurorilor și nici Parchetul care avea în lucru dosarul penal.
Suma de bani de 100.000 de euro mi-a indicat-o, scriind-o pe telefon sau pe bilet, cu siguranță evitând să o rostească”, le-a mai spus directorul anchetatorilor.
Banii aruncați în mașina polițistului, pe geam
Le-a declarat anchetatorilor că a dat cei 100.000 de euro ceruți de polițist, din economiile personale. O primă tranșă de 20.000 de euro a fost oferită în ziua primei întâlniri, restul de 80.000 de euro fiind dați ulterior.
Directorul s-a întâlnit cu polițistul, care i-a cerut să-i arunce banii în mașina în care se afla, prin geamul lăsat deschis, acuză DNA.
Ulterior, directorul s-a întâlnit de mai multe ori cu polițiștii, care l-au asigurat că suma a ajuns la procurorul de caz. În realitate, banii, au fost împărțiți în mod egal de cei doi polițiști.
La scurt timp după ce a primit și tranșa de 80.000 de euro, în 23 februarie 2022, polițistul a întocmit un referat cu propunere de clasare. Soluția propusă a fost validată și de procurorul de caz, câteva luni mai târziu. Procurorul nu a avut nicio implicare, arată ancheta DNA.

Presiuni pentru a-i promova soția în cadrul companiei farmaceutice
Ofițerul este acuzat că l-a șantajat pe director și a făcut presiuni asupra acestuia pentru a-i promova soția în cadrul companiei farmaceutice. Polițistul dorea un post cu program preferențial și salariu mai mare.
Acesta amenința că vor avea mari probleme dacă soția nu va fi numită șef la unul dintre depozitele farmaceutice.
Contactați de HotNews pentru un punct de vedere, reprezentanții Fildas-Catena au transmis că au aflat despre dosarul de corupție din presă locală, la începutul lunii iulie 2025, dată la care directorul nu mai era angajatul grupului.

Grupul Fildas-Catena mai spune că niciun angajat al companiei și nici compania nu sunt parte în acest dosar.
Compania mai spune că directorul nu a adus la cunoștința conducerii societății că asupra sa se fac presiuni de către polițiștii vizați de dosarul de corupție, iar „sumele de bani și bunurile indicate care au fost plătite/remise celor doi polițiști nu provin din gestiunea societății”.