Domeniul schiabil din Poiana Brașov va redeveni cel mai mare din țară

Domeniul schiabil din Poiana Brașov va redeveni cel mai mare din țară
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 mai 2022

Viceprimarul Brașovului, Sebastian Rusu, a anunțat că domeniul schiabil din Poiana Brașov va fi extins în acest an și va depăși din nou Sinaia ca lungime totală a pârtiilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Am bugetat în acest an achiziția a zece tunuri mobile pentru producerea zăpezii artificiale. În acest fel, acoperirea domeniului schiabil va fi extinsă inclusiv penrtu partea inferioară a pârtiei Lupului. În același timp, ne-am propus să demarăm lucrările pentru instalarea sistemului de iluminat pe pârtiile Lupului Inferior și Drumul Albastru”, a anunțat viceprimarul Brașovului, potrivit Brasov.net.

GDPR: Două firme amendate pentru SMS-uri și camere de supraveghere la birou CITEȘTE ȘI GDPR: Două firme amendate pentru SMS-uri și camere de supraveghere la birou

Sezonul recent încheiat a fost unul excelent pentru Poiana Brașov, cu noi recorduri în ce privește numărul de treceri prin turnichetele instalațiilor de transport pe cablu. Chiar dacă ninsorile nu au fost abundente, totuși, în această iarnă a nins mai mult decât în precedentele două, în special în debutul și finalul sezonului, astfel că au fost condiții bune pentru schiori.

Sezonul deschis în Ajunul Crăciunului, în 24 decembrie, a putut rămâne deschis până în 25 aprilie, după ce luna martie a fost una cu destul de multe precipitații, iar în aprilie au existat alte câteva zile cu ninsoare.

S-au înregistrat 2.022. 377 de treceri prin turnichete, un record pentru Poiană. Pentru aceasta a fost necesară producerea a 400.000 de metri cubi de zăpadă artificială de calitate.

viewscnt
Afla mai multe despre
poiana brașov
schi