VIDEO PROFIT NEWS TV (Re)Descoperă România – Iulia Sârbu, fondatoare Aluniș Art Center: E un moment decisiv în turismul buzoian. Există un risc de kitsch

VIDEO PROFIT NEWS TV (Re)Descoperă România – Iulia Sârbu, fondatoare Aluniș Art Center: E un moment decisiv în turismul buzoian. Există un risc de kitsch
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 mar 2024

Aluniș Art Center, o organizație non-profit din regiunea Munții Buzăului, a fost creată cu scopul de a promova patrimoniul cultural și natural al zonei Aluniș – Colți, insuficient promovată, dar care deține o bogată moștenire culturală și artistică. Asociația are în prezent 15 angajați, dintre care 13 sunt femei din zonă.

„Străbunicii mei sunt din zonă, eu am copilărit acolo și am revenit pe Valea Buzăului în 2017, într-un an sabatic. Nu m-am decis pe loc să rămân, doar că am redescoperit zona cu ochi de adult, m-am reîndrăgostit de aceste peisaje și mi s-a părut incredibil că nu este promovată, că nu există nimic din punct de vedere sustenabil, constructiv dezvoltat în zonă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Și cum experiența mea ca antreprenor a fost în zona asta de turism, servicii, comunicare, practic nu am putut să mă abțin să nu demarez proiectul ăsta.

Prin această organizație promovăm patrimoniul cultural al zonei, dar și patrimoniul natural. Stăm într-un Geoparc UNESCO, e o zonă virgină, cu foarte multe peisaje autentice și încercăm să conservăm asta promovând un turism responsabil”, spune, la emisiunea (Re)Descoperă România de la PROFIT NEWS TV, Iulia Sârbu, fondatoare Aluniș Art Center.

Centrul de Artă Aluniș are o capacitate de cazare de 30 de locuri, dispuse în două unități – Casa Lila și Aluniș Retreat.  

„Casa Lila este o pensiune orientată foarte mult către experiența de tradiții, în care funcționează școala de olărit Colți. Turiștii chiar asta caută - experiența de familie. Copiii pot merge în sat să mulgă vaca, să hrănească oile sau miei, învață despre plante, natură. Am reintrodus în circuitul comercial și atelierul de țesut care se face acasă la femei în vârstă. E un venit pentru ele, dar și o experiență autentică pentru oaspeții noștri. Și mai avem drumețiile pe care le organizăm, care sunt orientate spre experiența naturală”, mai spune aceasta.

VIDEO PROFIT NEWS TV (Re)Descoperă România - Dina Tuns, co-fondatoare Viewtopia – The Secret Land: Cea mai mare provocare este forța de muncă. Lucrăm la încă un spațiu de cazare CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV (Re)Descoperă România - Dina Tuns, co-fondatoare Viewtopia – The Secret Land: Cea mai mare provocare este forța de muncă. Lucrăm la încă un spațiu de cazare

Aluniș Retreat, continuă ea, este potrivit pentru cei în căutare de liniște, relaxare, pentru evenimente private, retreaturi spirituale sau yoga.

Proiectul se adresează atât segmentului de leisure, cât și de corporate.

„Observăm o schimbare ca și structură pe segmentul de corporate. Firmele au început să fie mai responsabile cu felul în care își cheltuie banii, preferă să aleagă destinații sau proprietăți unde există sustenabilitate, comportamente responsabile față de resurse și să ofere experiențe de relaxare, reconectare și cu un real beneficiu pentru participanți”, precizează Iulia Sârbu.

„E un moment decisiv în turismul buzoian. Există un risc de kitsch și sper că acesta este evitat tocmai prin comunicarea activă pe tot ce înseamnă valori autentice, protecția mediului. Eu mă bucur că nu au fost alte proiecte de dezvoltare în zonă pentru că exista un risc de comercializare. Dacă aș avea resurse nelimitate aș face o strategie de dezvoltare sustenabilă pe turism de nișă în nordul Județului Buzău, orientat către turism străin”, adaugă ea.

viewscnt
Afla mai multe despre
iulia sârbu
aluniș art center