Piața imobiliară din România a înregistrat un început de an pozitiv, cu un volum total al investițiilor de 169 milioane euro în primul trimestru al anului. Valoarea este mai mult decât dublă față de trimestrul anterior și aproape la același nivel cu perioada similară a anului trecut, semnalând o revenire susținută a interesului investitorilor pentru active locale.
Un nou test de sânge, care utilizează acum inteligența artificială, poate detecta 12 dintre cele mai frecvente tipuri de cancer, cu mult înainte de apariția simptomelor.
Piața hotelieră din București a continuat anul trecut să recupereze scăderile din pandemie, în ceea ce privește venitul mediu pe cameră disponibil (RevPAR) și al ratei de ocupare, în timp ce tariful mediu zilnic a depășit pragul de 100 de euro/cameră.
Lungimea rețelei de drumuri publice din România a ajuns, anul trecut, la un total de 86.847 kilometri.
Un total de 7,2% din numărul total de locuri de muncă postate în ultima lună au venit din partea angajatorilor din străinătate care, în mod uzual, în această perioadă a anului încep recrutările pentru sezonul de vară. Mai exact, aproape 2.000 de locuri de muncă în afara țării au fost scoase în piață, iar în acest moment, 1.500 sunt disponibile.
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, s-a prezentat la sediul Parchetului General în dosarul în care este acuzat, printre altele, de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale.
Contracte de aproape 185 milioane euro . Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
Nu ne mai desparte nici măcar o lună de alegerile prezidențiale din România, iar cotele oferite de o casă de pariuri locală reflectă o luptă strânsă pentru câștigarea scrutinului.
Banca Mondială estimează o încetinire a creșterii în economiile în curs de dezvoltare din regiunea Europa și Asia Centrală (ECA) la 2,5% în perioada 2025-2026, pentru România previzionând o creștere economică de 1,3% în 2025 și de 1,9% în 2026.
Mai multe orașe din centrul Israelului au fost evacuate, iar șoferii au fost nevoiți să își abandoneze mașinile ce mai multe incendii de pădure s-au extins rapid, pe fondul temperaturilor ridicate și al vântului puternic.