Arhivele Naționale ale SUA au publicat un nou set de mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy.
Producătorii auto din Europa fac din ce în ce mai multe afaceri cu companiile chineze, pentru a nu rămâne în urmă în ceea ce privește condusul autonom și software-ul.
Cele două reactoare ale centralei nucleare din Cernavodă vor funcționa la putere redusă, în perioada sărbătorilor pascale.
Un șofer japonez de autobuz, care tocmai a împlinit 29 de ani de serviciu, și-a pierdut prima de pensionare, de 73.000 euro.
Un incendiu de amploare este la acest moment în interiorul unei păduri din comuna Cetățeni, județul Argeș.
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi ușor mai ridicate față de cele normale ale perioadei, până după jumătatea lunii mai, în timp ce cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele specifice pentru acest moment al anului.
Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, și-a vândut vila din Seattle pentru 63 milioane dolari.
Prosperă în pofida criticilor. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
Spectacolele din Piața Leicester, centrul nevralgic al artelor stradale din Londra, vor fi interzise și considerate infracțiune.
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. informează că, având în vedere prognoza meteo și tendința de încălzire a vremii, precum și numărul asociațiilor de locatari din imobile care au închis vanele din subsol, a inițiat un proces gradual de tranziție către finalul sezonului de încălzire, prin reducerea treptată a temperaturii agentului termic și pregătirea instalațiilor pentru sezonul cald.