Atenție, Ken! LeBron James pătrunde în universul Barbie, Mattel pregătindu-se să lanseze o nouă păpușă care îl reprezintă pe starul NBA, relatează Reuters.
Societatea de Transport București anunță că, din cauza unei probleme tehnice, sistemul de afișaj electronic pentru anumite autobuze/tramvaie/troleibuze este inactiv.
Contramăsurile Chinei împotriva SUA au intrat în vigoare, majorând tarifele pentru toate importurile din SUA la 84%, ca represalii la creșterea tarifelor lui Trump pentru importurile chinezești, ajunse între timp la 125%. China anunțase miercuri că majorează tarifele pentru toate bunurile importate din SUA la 84%, față de 34% cât era anterior, măsura urmând să intre în vigoare joi.
Președintele american Donald Trump a semnat un ordin executiv care vizează ridicarea restricțiilor asupra presiunii apei, explicând că vrea să poată ''avea grijă de frumosul'' său păr, relatează Reuters.
Secretariatul General al Guvernului (SGG), acționarul majoritar al operatorului sistemului energetic național, Transelectrica, cu circa 58,7% din capital, a trimis companiei o adresă prin care îi cere să repartizeze sub formă de dividende cel puțin 90% din profitul net al anului trecut, potrivit politicii stabilite de Guvern în acest sens.
În februarie 2025 s-au înregistrat certificatele de naștere pentru 10.086 de copii, în scădere cu 2.669 (-20,9%) față de luna ianuarie, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). Numărul certificatelor de deces înregistrate în luna februarie a fost de 20.645, în scădere de 12,5%.
Economia a performat mai prost anul trecut decât în datele inițiale publicate de Institutul Național de Statistică. Investițiile au fost și mai slabe decât se credea, în timp ce consumul a duduit, alimentat de deficitul bugetar uriaș.
Manchester City a înghețat costul abonamentelor și al biletelor individuale pentru meciurile din sezonul următor. Anunțul vine la o săptămână după ce suporterii au protestat pe Etihad Stadium din cauza unor probleme legate de bilete, inclusiv de prețuri, relatează The Guardian.
Din cele aproximativ 900.000 de autovehicule pe care le-a exportat în 2024 industria auto europeană în SUA, anul acesta ar mai putea rămâne doar o parte, estimată de primele analize la un nivel de 75 – 77 de procente, dacă tarifele vamale introduse de președintele SUA vor fi menținute până la finalul anului.
Președintele SUA a decis să amâne cu 90 de zile taxele vamale mărite peste noul prag de 10% pentru țările care nu au luat măsuri de retorsiune în ultima săptămână. Excepția este China, pentru care tarifele au fost majorate la 125%. Carsten Brzeski, responsabilul cu cercetarea macro la ING, califică situația drept o nebunie și îndeamnă la precauție cu privire la așteptările privind politicile tarifare ale Washingtonului.