Ministerul Muncii anunță că românii au la dispoziție, la acest moment, peste 33.000 locuri de muncă vacante în România.
Există o șansă de aproximativ 40% de recesiune în SUA în acest an și riscul de deteriorare pe termen lung a poziției țării ca destinație de investiții dacă administrația subminează încrederea în guvernanța SUA, potrivit economistului șef al lui JP Morgan.
Producătorul german de armament Rheinmetall, unul dintre principalii beneficiari ai intenției Europei de a-și majora cheltuielile militare, a anunțat miercuri că se așteaptă la o creștere robustă a vânzărilor în 2025, urmând să își revizuiască prognozele ca urmare a evoluțiilor recente din războiul din Ucraina, transmite Reuters.
Indicele prețurilor de consum (IPC) în SUA a înregistrat un avans de 2,8% în ritm anual în luna februarie, după o creștere de 3% în luna ianuarie, potrivit datelor oficiale, care arată o scădere după patru luni consecutive de accelerare, transmite AFP.
Cei mai importanți actori de pe piața imobiliară s-au reunit la Timișoara.
Scopul organelor fiscale este de a descuraja evaziunea fiscală, nu de a sancționa persoanele care au primit bani de la un membru al familiei, spune ministrul Finanțelor.
Curtea Constituțională a României a respins, cu unanimitate de voturi, contestațiile formulate împotriva înregistrării candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din luna mai.
În conformitate cu reducerile bugetare federale dorite de administrația Trump, agenția spațială americană a concediat un prim grup de 23 de angajați. Printre aceștia se numără cercetătorul șef și renumitul climatolog Katherine Calvin, transmite BFM TV.
Taxele impuse de Uniunea Europeană ca ripostă la taxele comerciale aplicate de președintele Donald Trump vizează în principal statele americane conduse de republicani, minimizând în același timp daunele suplimentare pentru Europa, notează agenția AP.
Banca Comercială Română (BCR) transmite că a transformat, în contextul zilei de 8 martie, tradiționalele tarabe de flori într-un "spațiu de conversație despre bani".