CCR: Neglijența în serviciu, constituțională dacă "îndeplinire defectuoasă" înseamnă încălcarea legii. E nevoie de prag

CCR: Neglijența în serviciu, constituțională dacă "îndeplinire defectuoasă" înseamnă încălcarea legii. E nevoie de prag
scris 6 iul 2017

Curtea Constituțională a decis, joi, că infracțiunea de neglijență în serviciu este constituțională, doar dacă prin sintagma "îndeplinire defectuoasă" a îndatoririlor de serviciu se înțelege "încălcarea legii", stabilind astfel condiții identice de incriminare ca în cazul infracțiunii de abuz în serviciu. Curtea cere și introducerea de către Parlament a unui prag.

Curtea s-a pronunțat joi asupra unui dosar în care erau contestate articolele din Codul penal privind neglijența în serviciu. Articolul 298 din Codul penal prevede că "încălcarea din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă".

Urmărește-ne și pe Google News

"În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.249 alin.(1) din Codul penal din 1969 și ale art.298 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma «îndeplinirea ei defectuoasă” din cuprinsul acestora se înțelege «îndeplinirea prin încălcarea legii»", potrivit unui comunicat de presă al Curții.

CCR arată că în această decizie s-a luat în considerare și hotărârea 405 din 15 iunie 2016, privind abuzul în serviciu, scrie News.ro.

Redacția RISE Project vizitată de inspectorii Antifraudă înainte să publice un document despre legăturile lui Liviu Dragnea cu o firmă de construcții CITEȘTE ȘI Redacția RISE Project vizitată de inspectorii Antifraudă înainte să publice un document despre legăturile lui Liviu Dragnea cu o firmă de construcții

"Sintagma «îndeplinirea ei defectuoasă», din cuprinsul acestora, nu întrunește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nefiind enunțată cu suficientă precizie pentru a se înțelege la ce dispoziții legale se raportează încălcarea îndatoririlor de serviciu. Astfel, Curtea a reținut că defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie stabilită numai prin raportare la legea în domeniu", explică CCR.

Judecătorii cer și ca Parlamentul să insituie un prag valoric, la fel ca în cazul abuzului în serviciu.

"Curtea a statuat cu privire la necesitatea complinirii de către legiuitor a omisiunii legislative constatate, sub aspectul valorii pagubei sau intensității/gravității vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice în vederea asigurării clarității și previzibilității normei penale examinate", se arată în comunicat.

viewscnt
Afla mai multe despre
ccr
neglijenta in serviciu