La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, liderii statelor europene erau determinați să se asigure că această tragedie nu se va mai repeta drept pentru care au fost parcurși pași pentru coagularea unui sistem de relații care să preîntâmpine apariția unui nou conflict.
Discursul liderului britanic Winston Churchill din 19 septembrie 1946, de la Zurich, a fost primul eveniment dintr-o serie care avea să scoată în evidență ''necesitatea unui remediu care să transforme întreaga scenă și în câțiva ani să facă Europa liberă și fericită așa cum este Elveția''. ''Trebuie să construim un model de Statele Unite ale Europei'', spunea Churchill, potrivit https://www.coe.int.
La 7 mai 1948, scrie Agerpres.ro, Congresul de la Haga a găzduit reuniunea a peste o mie de delegați din 20 de state convenind asupra temei potrivit căreia o Europă unită trebuia construită. Au fost adoptate mai multe rezoluții care vizau instituirea unei Adunări Consultative aleasă de parlamentele naționale, realizarea unui proiect de cartă europeană a drepturilor omului și stabilirea unei curți care să vegheze la punerea în aplicare a deciziilor.
În scurt timp de la Congresul desfășurat la Haga, ministrul belgian al afacerilor externe Paul Henri Spaak a cerut crearea unei Adunări Europene, cu puteri extinse, compusă din membrii parlamentelor din diferite state și care să ia deciziile prin votul majorității membrilor. Chiar dacă Marea Britanie era în favoarea unui organism cu rol pur consultativ, a respins această propunere. Un compromis în acest sens a fost obținut în ianuarie 1949, fiind vorba despre Consiliul Europei care includea o Adunare Consultativă care se reunea în public și un Comitet de Miniștri, organism decizional care se reunea cu ușile închise.
În data de 5 mai 1949, la palatul St. James din Londra, tratatul de constituire a Statutului Consiliului Europei a fost semnat de zece state: Belgia, Franța, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie, Irlanda, Italia, Danemarca, Norvegia și Suedia.
