Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut, în termeni nominali, în primele șapte luni, cu 18,5%, față de perioada similară a anului trecut, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
”Comenzile noi din industria prelucrătoare, în perioada 1.I-31.VII.2022, comparativ cu perioada 1.I-31.VII.2021, au crescut în termeni nominali, pe ansamblu, cu 18,5%, datorită creșterilor înregistrate în industria bunurilor intermediare (+26%), industria bunurilor de folosință îndelungată (+20,9%), industria bunurilor de uz curent (+19%)și în industria bunurilor de capital (+14%)”, arată datele INS.
CITEȘTE ȘI GRAFICE Efectele OUG 119: Prețul gazului pe BRM s-a majorat cu 35 euro/MWh, ajungând la nivelul celui de pe CEGH, care s-a ieftinit cu 50 de euro/MWh. Statul ar putea încasa 0 lei contribuție de solidaritate de la traderi IULIE 2022 COMPARATIV CU IUNIE 2022
Comenzile noi din industria prelucrătoare, în luna iulie 2022, comparativ cu luna precedentă, au scăzutîn termeni nominali, pe ansamblu, cu 4,4%, ca urmare a scăderilor înregistrate în industria bunurilor de folosință îndelungată (-6,2%), industria bunurilor de capital (-5%), industria bunurilor intermediare (-3,7%) și în industria bunurilor de uz curent (-2,7%), scrie News.ro
IULIE 2022 COMPARATIV CU IULIE 2021
Comenzile noi din industria prelucrătoare, în luna iulie 2022, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, au crescut în termeni nominali, pe ansamblu, cu 11,5%, datorită creșterilor înregistrate în industria bunurilor de capital (+14,2%), industria bunurilor intermediare (+10,3%) și în industria bunurilor de uz curent (+8,2%). Industria bunurilor de folosință îndelungată a scăzut cu 9,6%.