Investițiile în domeniul apărării s-ar putea dovedi motorul de creștere a economiei Europei, dacă statele “își joacă bine cărțile”. O parte din infrastructura și bunurile rezultate vor putea fi folosite și în domenii civile

Economie   
Investițiile în domeniul apărării s-ar putea dovedi motorul de creștere a economiei Europei, dacă statele “își joacă bine cărțile”. O parte din infrastructura și bunurile rezultate vor putea fi folosite și în domenii civile

Europa a început deja demersuri de dezvoltare a sectorului militar și se află pe punctul de a suplimenta investițiile, ceea ce reprezintă o inversare a politicii din ultimele decenii, scrie Politico într-o analiză. Comisia Europeană a deschis calea către cheltuieli militare în valoare de 800 de miliarde de euro, iar Germania, cea mai mare economie a Europei, a anunțat un plan de a cheltui o mie de miliarde de euro pentru a-și moderniza armata și infrastructura militară.

Proiectele aflate în desfășurare în Europa încep deja să rivalizeze cu cele din Statele Unite, de la cele ce vizează apărarea antirachetă continentală și până la cele ce se concentrează pe crearea constelațiilor de sateliți, pentru orbita joasă a Pământului, care ar putea oferi o alternativă la Starlinkul lui Elon Musk, arată BiziDay.

Urmărește-ne și pe Google News
EXCLUSIV Tarife de transport la discount pentru gazul înmagazinat în Ucraina. Transgaz, Bulgartransgaz și Desfa vor să lanseze un nou produs pe piața rezervărilor de capacitate CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tarife de transport la discount pentru gazul înmagazinat în Ucraina. Transgaz, Bulgartransgaz și Desfa vor să lanseze un nou produs pe piața rezervărilor de capacitate
Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

Nevoia de accelerare a proiectelor, dar și creionarea altora, s-a accentuat după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă și după ce secretarul NATO, Mark Rutte, s-a arătat un susținător al propunerii acestuia de a crește alocările din PIB pentru apărare, dar treptat, până la 5%. Totuși, cum este de așteptat, noile investiții necesită fonduri suplimentare care, în primă fază, nu pot fi obținute decât prin reducerea alocărilor în alte domenii. Pe termen lung, însă, speranța este ca toate investițiile să impulsioneze inovația tehnologică și să stimuleze economia civilă. Acest lucru va duce la stimularea productivității și, în cele din urmă, la amortizarea cheltuielilor.

Politico subliniază că speranța în dezvoltarea industriei militare stă în implicarea mediului privat. “Unde merg banii publici, merg și afacerile private”, scrie publicația pe baza declarațiilor unor experți din domeniul apărării, care arată că este imposibil ca Europa să producă mai mult decât rivali precum China. Ceea ce are, însă, Europa de făcut în acest context este să producă mai eficient.

Un investitor european în domeniul apărării a explicat pentru Politico că a creat o platformă bazată pe inteligență artificială care poate analiza ordine, poate dezvolta secvențe de sarcini și poate studia terenul, toate cu scopul de a accelera considerabil timpii de răspuns ai armatelor. Acesta se numește Comand AI și are scopul de a ajuta “un ofițer de stat major să facă treaba a patru”. Creatorul acestui instrument a spus că, pentru moment, acesta se concentrează pe sectorul militar, însă poate fi utilizat și în domeniul civil. De exemplu, ar putea ajuta roboții folosiți pentru livrare să navigheze pe teren pentru a ajunge la destinații sau ar putea ajuta la gestionarea atacurilor cibernetice coordonate asupra companiilor private.

Publicația mai subliniază că multe dintre inovațiile tehnologice de care ne folosim acum au fost făcute în timpul cursei spațiale. “Natura competitivă a războiului și mizele existențiale încurajează eficiența și inovația. Deși poate că nu este un precedent pe care UE de astăzi ar dori să-l repete (vrea cineva încă un Război de Treizeci de Ani), rivalitățile în ascensiune din Europa modernă timpurie au contribuit la creșterea supremației sale tehnologice în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea”.

Județele mari susțin activitatea din piața imobiliară, în ciuda scăderii din Capitală CITEȘTE ȘI Județele mari susțin activitatea din piața imobiliară, în ciuda scăderii din Capitală

Totuși, la nivel politic nu există consens pentru investițiile militare. Liderii cu viziuni de stânga susțin că astfel de investiții ar trebui evitate, în favoarea păstrării bunăstării sociale. Unele dintre principalele domenii vizate de reduceri în favoarea sectorului militar este acela al asistenței sociale. Guvernul laburist al Regatului Unit a anunțat reduceri de 4,8 miliarde de lire de la asistența socială, deși cheltuielile pentru apărare au fost majorate doar cu 2,2 miliarde de lire.

Totuși, experții spun că cheltuielile militare vor da economiei un impuls pe termen scurt. Veniturile contractorilor din domeniul apărării vor crește, dar și locurile de muncă în producție, iar salariile angajaților se vor majora. Totuși, pentru a maximiza profitul, Europa va trebui să se concentreze pe dezvoltarea în interiorul său a echipamentelor pe care le cumpăra până acum din SUA.

În acest sens, președintele francez Emmanuel Macron a cerut deja guvernelor să înlocuiască rachetele Patriot și avioanele F-35 americane cu alternative europene, precum sistemele SAMP/T și avioanele Rafale.

viewscnt
Afla mai multe despre
economie
europa
armanent