România a menținut, în octombrie, cel mai mare avans al lucrărilor de construcții din UE, dar ritmul de creștere s-a temperat pentru a treia lună la rând, potrivit datelor estimative publicate de Eurostat.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
Datele incluse în analiza Eurostat sunt ajustate în funcție de factorii sezonieri.
Astfel, lucrările de construcții din România au avansat cu 24,6% în octombrie față de perioada echivalentă a anului precedent, comparativ cu o creștere de 30,8% în septembrie (date revizuite în creștere) și de de 37,3% în august. În iulie, creșterea a fost de 39%.
România este urmată, în funcție de evoluția anuală a lucrărilor de construcții, de Ungaria (20,5%) și Bulgaria (3,1%).
În ritm lunar, activitatea din construcții s-a redus însă cu 3,4%, România înregistrând al doilea mare declin după Polonia. Și în septembrie, lucrările de construcții din România s-au redus față de luna precedentă, scăderea fiind de 2,9% (date revizuite).
În zona euro, lucrările de construcții au scăzut cu 1% în ritm lunar, dar au crescut cu 0,3% față de octombrie 2018. În UE, aceste lucrări s-au redus cu 1,2% în ritm lunar și cu 0,2% în ritm anual.