Economia zonei euro a încheiat anul 2016 cu cea mai rapidă creștere din ultimii cinci ani și jumătate, potrivit datelor publicate miercuri de IHS Markit, dar are în față un an de incertitudini politice, transmite Bloomberg.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Indicele compozit privind intențiile de achiziții ale managerilor a urcat în decembrie la 54,4 puncte, cel mai ridicat nivel din ultimele 67 de luni și peste estimarea Markit din 15 decembrie, de la 53,9 puncte în noiembrie. Un nivel de peste 50 de puncte al acestui indice arată accelerarea activităților economice, scrie News.ro.
Intensificarea activităților din industria prelucrătoare și servicii s-a datorat în parte deprecierii euro, se arată într-un comunicat al Markit.
Expansiunea economică a avut loc în toate cele patru mari state din zona euro, în frunte cu Spania, urmată îndeaproape de Germania.
Semnele de accelerare a creșterii ar putea asigura o bază solidă pentru economia zonei euro, care se îndreaptă spre un nou an dificil din punct de vedere politic.
CITEȘTE ȘI Comisie Deputați: Niciun pensionar nu va mai plăti CASS, iar cei cu pensii sub 2.000 lei nu vor fi impozitațiBanca Centrală Europeană (BCE) a decis în decembrie să prelungească programul de achiziții de obligațiuni până la sfârșitul anului 2017, pe fondul inflației scăzute, a incertitudinilor provocate de alegeri în mai multe state și începerea negocierilor pentru ieșirea Marii Britanii din UE.
Ulterior deciziei BCE, s-au amplificat presiunile de creștere a prețurilor, odată cu prețurile mai mari ale energiei.
Germania a raportat marți o rată a inflației de 1,7% în decembrie, peste estimările analiștilor și aproape de ținta BCE de aproape 2%.