Next Capital a înregistrat dupa primele 9 luni din 2017 o creștere de peste 30% a volumului creanțelor gestionate prin servicii de factoring, față de aceeași perioadă din 2016, acestea atingând la septembrie o cifră de 16 milioane euro. Domeniile care au apelat cel mai mult la factoring au fost IT&C, FMCG și respectiv sectorul serviciilor.
Peste 90% din volumele de creanțe gestionate de Next Capital au fost facilitate de serviciul de factoring intern (cu regres). Aproximativ 30% din valoarea creanțelor gestionate au provenit din domeniul IT&C, urmat de cel al bunurilor de larg consum cu 25% și de domeniul serviciilor cu 18%.
„Și în acest an sectorul IT&C a continuat să crească, dar și sectorul construcțiilor a înregistrat o evoluție pozitivă, ajungând la o pondere de aproximativ 15% din totalul creanțelor administrate. Per total, creșterea pe care am avut-o se datorează pe de o parte lărgirii portofoliului de clienți, iar pe de altă parte creșterii cererii din partea clienților existenți, în special pe fondul creșterii cifrei lor de afaceri. Termenele de plată mari, specifice anumitor sectoare de activitate, pun mare presiune pe cash-flow, iar soluția cea mai la îndemână rămâne extinderea facilităților de factoring”, a declarat Bogdan Roșu, director Next Capital.

IFN Next Capital Finance SA, fondată în noiembrie 2006, face parte din grupul Next Capital, care oferă soluții de creditare, cumpărare și recuperare creanțe, dar și servicii de tip BPO (Business Process Outsourcing) prin compania Optima Solutions & Services.
Grupul Next Capital cu acționariat majoritar românesc si minoritar fondul de investiții britanic North Bridge, a înregistrat în anul 2016 o creștere a cifrei de afaceri de 26%. Next Capital este membru fondator al Asociației Române de Factoring (ARF), iar Bogdan Roșu este în prezent președinte al ARF.