Creșterea este însă similară cu evoluția inflației, ceea ce înseamnă că sectorul a stagnat în termeni reali.
Mai mult de o treime din angajați au dispărut în ultimii 17 ani.
Peste 12.140 de firme figurează în producția de mobilă (grupa CAEN 310), dintre care peste 10.730 de firme în funcțiune, restul reprezentând firme cu activitatea oprită temporar sau definitiv, ori aflate în proceduri de insolvență, faliment, inclusiv cele cu cereri de deschidere în curs.
Pentru anul 2025 au depus bilanțul 6.455 de firme până la jumătatea lunii iunie 2026, care au raportat o cifră de afaceri de 13,9 mld. lei în 2025, un sold al profitului net de 338,5 mil. lei și 48.668 de angajați, arată Termene.ro
Notă metodologică: Analiza include firmele încadrate în codurile CAEN 3100, 3101, 3102, 3103 și 3109, adică fabricarea de mobilă, conform clasificărilor CAEN Rev. 2 și Rev. 3. Au fost luate în calcul datele pentru perioada 2008-2025 raportate până la jumătatea lunii iunie 2026, conform instrumentului Termene PASP. De aceea, datele pentru 2025 sunt parțiale.
Producția de mobilă (2008-2025)
Sectorul producției de mobilă a crescut de la o cifră de afaceri de 6,45 mld. lei în 2008 la 13,9 mld. lei în 2025, ceea ce înseamnă o creștere de peste 115% în perioada analizată, în contextul în care inflația a fost de peste 120% în perioada analizată, ceea ce înseamnă că producția de mobilă este un sector care a stagnat în termeni reali.
Încă nu au depus toate firmele din sector bilanțul pe anul 2025, dar pentru a înțelege ce ar putea însemna diferența pe care o vom vedea în lunile următoare trebuie să ne uităm la anul 2024, unde sunt toate bilanțurile depuse, iar afacerile cumulate ale producătorilor au fost de 14,4 mld. lei. Vârful pieței a fost anul 2022, cu 15,05 mld. lei.
Marja netă calculată la soldul profitului net, adică diferența dintre profiturile nete cumulate și pierderile nete agregate, a evoluat de la 0,72% în 2008 la 2,44% în 2025, în contextul în care încă nu au depus toți jucătorii bilanțul pentru anul trecut. Pentru referință, marja din 2024 a fost de 2,50%.
În același timp, marja netă calculată la profitul net se situează la 5,15% în 2025, comparativ cu 5,30% în 2008. În 2024, marja s-a situat la 5,34%, iar cel mai bun an a fost 2020, cu o marjă de 7,29%.
Profitul net cumulat al producătorilor de mobilă a evoluat de la sub 342 mil. lei în 2008 la 716,2 mil. lei în 2025, marcând o creștere de 109%. Inflația a fost de peste 120% în perioada analizată.
Cel mai mic profit net cumulat a fost cel de sub 263 mil. lei din 2009, iar recordul producătorilor de mobilă a fost anul 2022, cu un profit net cumulat de 902,8 mil. lei. De atunci, profiturile au intrat pe o pantă descendentă și rămâne de văzut dacă anul 2025 va continua seria scăderilor sau va inversa trendul.
Pe de altă parte, profitul brut cumulat al sectorului a evoluat de la 399,2 mil. lei în 2008 la 841,5 mil. lei în 2025, ceea ce înseamnă un plus de 111% în ultimii 17 ani.
Diferența dintre profitul brut și cel net reflectă în principal impozitele datorate, dar poate include și alte ajustări contabile, în funcție de regimul fiscal al fiecărei firme.
Putem estima că sumele plătite ca impozit pe profit de către producătorii de mobilă au evoluat de la 57,2 mil. lei în 2008 la 125,3 mil. lei în 2025, ceea ce înseamnă un plus de 119%. Vârful atins până acum a fost nivelul de 131,1 mil. lei din 2024.
Pierderile nete cumulate din producția de mobilă au ajuns la un nivel de 377,7 mil. lei în 2025, comparativ cu 295,6 mil. lei în 2008. Cele mai mari pierderi au fost cele de 410,9 mil. lei din 2024.
Soldul profitului net, adică diferența dintre profitul net cumulat și pierderea netă agregată, a evoluat de la 46,4 mil. lei în 2008 la 338,5 mil. lei în 2025. Singurii ani în care pierderile au depășit profiturile au fost anii 2011-2012.
Numărul de angajați din producția de mobilă a scăzut de la 74.463 de oameni în 2008 la un minim de 48.668 de oameni în 2025, ceea ce înseamnă o scădere de 35% în perioada analizată.
În acest context, productivitatea angajaților calculată ca raport între cifra de afaceri și numărul de angajați a trecut de la 86.631 de lei per angajat în 2008 la 285.578 de lei per angajat în 2025, ceea ce înseamnă o evoluție de 230%.
În același timp, productivitatea angajaților calculată ca raport între soldul profitului net și numărul de angajați a trecut de la un profit net de 623 de lei per angajat în 2008 la 6.955 de lei per angajat în 2025. Vârful productivității a fost în perioada 2021-2022.
Dacă ne uităm doar la profit, productivitatea angajaților din producția de mobilă calculată ca raport între profitul net și numărul de angajați a evoluat de la un profit net de 4.593 de lei per angajat în 2008 la un profit net de 14.717 lei per angajat în 2025, adică o creștere de 220%. Vârful de până acum a fost nivelul de 16.020 de lei din 2023.
Capitalurile proprii totale ale producătorilor de mobilă au evoluat de la 2,2 mld. lei în 2008 la 4,7 mld. lei în 2025, adică un plus de 112,5%.
În același timp, randamentul capitalurilor, calculat drept ROE, adică soldul profitului net sau rezultatul net al sectorului raportat la capitalurile proprii, a evoluat de la 2,08% în 2008 până la 7,16% în 2025. Cei mai buni ani au fost 2020-2021, cu randamente de peste 16%.
Dacă luăm în calcul doar profitul net cumulat, randamentul capitalurilor a pornit de la un nivel de 15,37% în 2008 și a ajuns la un nivel de 15,15% în 2025.
Cei mai mari angajatori
Cel mai mare angajator din producția de mobilă este de departe Aramis Invest din Baia Mare, cu 6.992 de angajați în 2025, în creștere cu 15% față de anul anterior.
Compania este deținută de Vladimir Mihai Iacob (60%) și Marius Șelescu (40%). Este cel mai mare exportator de mobilă și unul dintre cei mai mari furnizori locali ai retailerului IKEA.
Pe locul doi se află Aviva din Sighetu Marmației, un alt furnizor important pentru IKEA, cu 2.236 de angajați în 2025, în creștere cu 5% față de anul anterior. Producătorul este deținut de cetățeanul israelian Boaz Nevo (50%), alături de cetățenii britanici Gerard Nial Keane (25%) și Michael Peter Keane (25%).
Al treilea cel mai mare angajator este producătorul de scaune pliante și mic mobilier Plimob, din Sighetu Marmației, un alt furnizor IKEA, cu 951 de angajați în 2025, în scădere cu 1% față de anul 2024. Compania este controlată de Vasile Godja, alături de alți acționari.
Topul producătorilor de mobilă (2025)
Topul producătorilor de mobilă cuprinde companiile care au depus deja bilanțul pe anul 2025 până la jumătatea lunii iunie 2026.
Firmele sunt ordonate în funcție de cifra de afaceri
Notă: procentele acționarilor au fost rotunjite la maximum două zecimale. Topul cuprinde firmele care figurează pe codurile CAEN 3100, 3101, 3102, 3103 și 3109, conform clasificărilor CAEN Rev. 2 și Rev. 3
1. Aramis Invest a avut afaceri de 2 mld. lei în 2025, un profit net de 31,4 mil. lei și 6.992 de angajați. Producătorul de mobilă este deținut de Vladimir Mihai Iacob (60%) și Marius Șelescu (40%).
2. Aviva a înregistrat afaceri de 688,3 mil. lei în 2025, o pierdere netă de 3,8 mil. lei și 2.236 de angajați. Producătorul de mobilă este deținut de cetățeanul israelian Boaz Nevo (50%), alături de cetățenii britanici Gerard Nial Keane (25%) și Michael Peter Keane (25%).
3. Ecolor a avut afaceri de 364,9 mil. lei în 2025, o pierdere netă de 6,1 mil. lei și 513 angajați. Producătorul de mobilă este deținut de compania suedeză Gyllensvaans Möbler.
4. PGS Sofa & Co a înregistrat afaceri de 253,4 mil. lei în 2025, un profit net de 5,1 mil. lei și 797 de angajați. Producătorul de canapele și mobilier tapițat este controlat de entitatea franceză P3G Group, în spatele căreia se află familia Parisot.
5. Italsofa România a avut afaceri de 237,3 mil. lei în 2025, un profit net de 27,2 mil. lei și 616 angajați. Producătorul de fotolii și canapele este deținut de grupul italian Natuzzi, prin entitatea olandeză Natuzzi Netherlands Holding BV și entitatea italiană Natuzzi Spa.
6. WIP Industries România a înregistrat afaceri de 212,6 mil. lei în 2025, un profit net de 6,1 mil. lei și 347 de angajați. Producătorul de sertare pentru mobilier este deținut de entitatea suedeză WIP Holding AB (96%) și cetățeanul român Ștefan Andrei Ciubotaru (4%).
7. Plimob a avut afaceri de 211,6 mil. lei în 2025, un profit net de 1,1 mil. lei și 951 de angajați. Producătorul de scaune pliante și mic mobilier este controlat de Vasile Godja (51,74%), alături de alți acționari (48,26%).
8. Class Furn România a înregistrat afaceri de 192,1 mil. lei în 2025, un profit net de 9,2 mil. lei și 465 de angajați. Producătorul de mobilă este deținut de entitățile olandeze MaxFurn BV și Sprankel Beheer BV.
9. Lemet a avut afaceri de 189,2 mil. lei în 2025, un profit net de 2,8 mil. lei și 721 de angajați. Producătorul de mobilă este deținut de Alexandra Adina Rizea (51%), Aurelia Rizea (35%), Alexandru Rizea (9%), Monica Sacuiu (2,5%) și Ionuț Sacuiu (2,5%).
10. Savini Due a avut afaceri de 161,6 mil. lei în 2025, un profit net de 500.800 de lei și 322 de angajați. Producătorul de mobilier pentru baie este deținut de cetățeanul italian Piersante Savini, prin intermediul entității locale Piesse Finanziaria SRL.
11. Polipol Mobila a înregistrat afaceri de 158,5 mil. lei în 2025, un profit net de 9,7 mil. lei și 540 de angajați. Producătorul de mobilier tapițat este controlat de compania germană Polipol Auslands Beteiligungs GmbH & Co. KG.
12. ADA Fabrica de Mobilă a avut afaceri de 156,3 mil. lei în 2025, o pierdere netă de aproape 10 mil. lei și 408 angajați. Producătorul de canapele și paturi este deținut de entitatea austriacă ADA Mobelwerke Holding AG.
13. Iris Service Ciuc a înregistrat afaceri de 150,5 mil. lei în 2025, un profit net de 3,1 mil. lei și 821 de angajați. Acționariatul producătorului de mobilă este format din Petru Negru (52%), Emil Prodan (12,56%), Nicolai Negru (7,68%), Laszlo Szilveszter (6,96%), Emil Tanko (6,96%), Vasile Negru (5,04%) și Magdolna Miklos (2%), alături de alți acționari (6,8%).
14. Sortilemn a avut afaceri de 147,7 mil. lei în 2025, un profit net de 486.800 de lei și 490 de angajați. Producătorul de mobilă este deținut de austriacul Michael Brandhuber.
15. Global Design a înregistrat afaceri de 125,1 mil. lei în 2025, un profit net de 6,6 mil. lei și 83 de angajați. Producătorul de mobilier pe comandă este deținut de Marinela Lăcrămioara Croitoriu.
16. DM Italian Sofa a avut afaceri de 115,7 mil. lei în 2025, un profit net de 4,7 mil. lei și 345 de angajați. Producătorul de mobilă este deținut de entitatea italiană De Marchi Group SRL.
17. Cotta International a înregistrat afaceri de 111,8 mil. lei în 2025, o pierdere netă de 1,1 mil. lei și 296 de angajați. Producătorul de mobilă este controlat prin entitățile Cotta Collection AG (70%), înregistrată în Liechtenstein, respectiv societatea Gschwend AG (30%).
18. Top Design Furniture a avut afaceri de 110,4 mil. lei în 2025, un profit net de 5,7 mil. lei și 224 de angajați. Producătorul de mobilier tapițat este controlat prin entitatea germană Abbo Invest Holding Gmbh.
19. ItalRom Leather a înregistrat afaceri de 97,2 mil. lei în 2025, un profit net de 334.900 de lei și 371 de angajați. Producătorul de canapele este deținut de italianul Carlo Zambetta. Compania este în reorganizare judiciară, conform datelor Termene.
22. Staer International a avut afaceri de 83 mil. lei în 2025, un profit net de 2 mil. lei și 203 angajați. Compania este deținută de Nicolae Ștefan (96%), Aurel Ștefan (1%), Viorel Ștefan (1%), Virgil-Puiu Vișan (1%) și Florentina-Mihaela Rusu (1%).
23. Megatitan a înregistrat afaceri de aproape 83 mil. lei în 2025, un profit net de 9,3 mil. lei și 148 de angajați. Producătorul de mobilier școlar este deținut de Ioan-Daniel Bălan.
24. Gammet 2000 a avut afaceri de 81,6 mil. lei în 2025, un profit net de 4,3 mil. lei și 94 de angajați. Producătorul de mobilă pentru birouri este deținut de entitatea italiană Ro.Ca SRL.
25. Matt Design & Production a înregistrat afaceri de 79,5 mil. lei în 2025, un profit net de 4,8 mil. lei și 210 angajați. Producătorul de standuri expoziționale și mobilier comercial este deținut de Laurențiu Constantin (90%) și Petre Constantin (10%).
20. Artemob International a avut afaceri de 91,9 mil. lei în 2025, o pierdere netă de aproape 21 mil. lei și 450 de angajați. Producătorul de mobilă este deținut de entitatea franceză P3G Group.
21. Laguna Euromob a înregistrat afaceri de 91,8 mil. lei în 2025, un profit net de 15,1 mil. lei și 188 de angajați. Producătorul de mobilier tapițat este deținut de Mircea-Adrian Oros.
















